(UPET), companie detinuta de doua offshoruri, schimba luni proprietarii intr-o tranzactie de 4,2 mil. lei si anima astfel bursa - 27 august 2019
Upet Târgovişte, companie deţinută de două offshoruri, schimbă luni proprietarii într-o tranzacţie de 4,2 mil. lei şi animă astfel bursa Upet Târgovişte (UPET), companie listată pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRO şi al cărei obiectiv de activitate este dat de fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii, a înregistrat luni tranzacţii în urma cărora 75% din capitalul social al companiei a schimbat proprietarii. Valoarea celor trei tranzacţii este de 4,3 milioane de lei, aceasta fiind cea mai mare de la bursă de ieri după-amiază, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB. Upet Târgovişte este o companie puţin tranzacţionată şi ai cărei principali acţionari sunt două offshoruri înregistrate în Cipru. Astfel Obsesione Enterprises Limited controlează 33% din capitalul-social al companiei cu 6,3 milioane de lei capitalizare, în timp ce Ogetto Limited are alte 33%. Preţul la care s-au realizat cele trei tranzacţii de ieri este de 0,426 lei pe unitate, în scădere cu 20% faţă de cel de tranzacţionare, potrivit datelor BVB. Până la închiderea ediţiei ZF, nici vânzătorii şi nici cumpărătorii nu au fost raportaţi la bursă, cel mai probabil acest lucru urmând a fi făcut pe parcursul acestei săptămâni.