(UZT), a doua insolventa de pe Bursa intr-o saptamana - 27 august 2010
Conducerea producatorului de utilaj petrolier Uztel Ploiesti (UZT) a anuntat ca va depune astazi cererea de insolventa catre Tribunalul Teritorial Prahova din cauza continuarii declinului vanzarilor, care au scazut cu 57% in primul semestru si a faptului ca firma nu a gasit solutii de stabilizare a situatiei financiare. La finele saptamanii trecute, o alta companie listata la categoria a II-a a Bursei, respectiv producatorul de textile Siretul Pascani (SRT), anuntase ca va cere protectia insolventei din cauza situatiei financiare dificile in care se afla. Conducerea Uztel Ploiesti se plangea la inceputul anului ca bancile cer dobanzi prea ridicate si din aceasta cauza intentiona sa stranga de la actionari 4,7 mil. euro in vederea rambursarii unei parti a creditelor. Costurile mari cu dobanzile au fost principalul motiv pentru care firma a inregistrat pierderi anul trecut. Intentia de rambursare a creditelor a avut ca efect o crestere exploziva a actiunilor Uztel in luna martie, titlurile firmei apreciindu-se de 2,5 ori. Conducerea nu a reusit insa sa-i convinga pe angajati, care controleaza societatea in proportie de 81,2%, sa vina cu bani de acasa pentru a suplimenta capitalul, iar mai apoi titlurile Uztel s-au prabusit pana in prezent cu 70% fata de maximul atins in urma cu cinci luni. Investitorii de pe Bursa nu au primit bine vestea insolventei, actiunile Uztel coborand cu 10% pe parcursul zilei de ieri, pana la un nivel de 2,25 lei/titlu. Problemele Uztel au aparut anul trecut, cand afacerile companiei s-au diminuat cu 41%, la un nivel de 68,1 mil. lei (16 mil. euro), iar compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 2,5 mil. lei. Ajustarea brusca a afacerilor cu inca 57% din primele sase luni a cauzat noi pierderi companiei, de 3,5 mil. lei. "Faptul ca jucatori mari de pe piata locala au apelat la astfel de proceduri de insolventa a creat o perceptie in randul antreprenorilor ca este un fenomen pozitiv prin care-si pot proteja businessurile. Ori, in acest context nu m-as mira sa vedem alte insolvente in randul companiilor de talie mica si medie. Cred ca varful de insolvente va fi atins undeva la sfarsitul acestui an", spune Adrian Lupsan, directorul general adjunct al Intercapital Invest. El mai spune ca desi antreprenorii se gandesc ca procedura de insolventa ii protejeaza, prin faptul ca nu mai platesc penalitati si creditele sunt inghetate, efectele asupra actionarilor minoritari sunt nocive, pentru ca exista riscul ca businessul sa intre in faliment sau actionarii sa fie diluati puternic, cum se discuta in cazul Flamingo International (FLA), care a intrat in insolventa la finele lui 2009. "Se vede ca unele companii de dimensiuni medii si care au rezistat in 2009 nu au mai putut face fata contractiei consumului din 2010 din cauza masurilor de ajustare bugetara. As spune ca nu au fost falimente rasunatoare la nivelul de pesimism al managerilor in acest mediu dificil si in care nu se intrevede o revenire a consumului. Investitorii ar trebui sa fie cu ochii pe liderii de piata din respectivele sectoare care in urma iesirii de pe piata a unor jucatori mai mici pot sa-si majoreze cota de piata", spune Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza pe piata de capital al BCR.