2025 energiZZZant la BVB - Trade Talk 15 octombrie 2025
15 octombrie 2025
Ultima sansa de a subscrie in IPO-ul Grup EM pana maine, joi 16 octombrie, ora 12:00.Adica mai putin de 24 de ore pentru a investi in modernizarea infrastructurii energetice a Romaniei si chiar dincolo de continentul nostru.
BVB cu bateriile incarcateDezechilibrul sectorial, cu energia in prim-plan, a lucrat in favoarea pietei spune un investitor pentru ZF, intrebat despre performanta exceptionala si surprinzatoare a Bursei de Valori Bucuresti in 2025. OMV Petrom accelereaza pe toate fronturile in T3 atat fata de T2, cat si comparativ cu aceeasi perioada din 2024 (pe anumite segmente).
Productia totala de hidrocarburi a urcat la 105 mii bep/zi, peste nivelul din T2 (102 mii) si cu o productie de gaze mai mare decat in T3/2024. Marja de rafinare aproape s-a dublat, la 14 USD/baril, iar vanzarile de gaze si energia produsa (1.27 TWh) au crescut semnificativ.
Rezultatele financiare pentru T3 vor fi anuntate pe 29 octombrie.
In primele 6 luni, OMV Petrom a raportat venituri consolidate de 17 mld. RON si un profit net de 2 mld. RON (-21% fata de 2024), afectata de preturile mai mici la titei si de reviziile tehnice programate. Segmentul de gaze si energie ramane puternic reglementat.
Investitiile sunt la un maxim istoric buget total de 8.6 mld. RON in 2025, din care 3.3 mld. RON deja alocati.
Proiectul strategic Neptun Deep (4 mld. EUR, 50%-50% cu Romgaz) avanseaza, iar primele gaze sunt asteptate in 2027. Zacamantul are circa 100 mld. mc, cu o productie anuala estimata la 8 mld. mc aproape cat consumul actual al Romaniei. OMV Petrom investeste si in combustibili sustenabili: noua instalatie de la Petrobrazi, evaluata la 750 mil. EUR, plus contracte de aprovizionare de 1.45 mld. EUR, va fi gata in 2028.
Compania extinde totodata operatiunile din Bulgaria, in retail si energie verde, consolidandu-si pozitia regionala.
Si totusi, Hidroelectrica recastiga titlul de cea mai mare companie listata la BVB, depasind OMV Petrom la capitalizare 54.9 mld. RON fata de 54.7 mld. RON la finalul sedintei de tranzactionare de luni.
Competitia pentru suprematia energetica de la BVB ramane deschisa. Duelul se da inclusiv in TradeTalk caci am avut chiar saptamana trecuta o editie speciala pe subiectul asta, intr-un moment in care OMV Petrom surclasase Hidroelectrica.
Hidroelectrica a anuntat semnarea unui contract de 97.5 mil. EUR pentru retehnologizarea centralei Stejaru unul dintre cele mai complexe proiecte strategice din portofoliu. Lucrarile vor fi realizate de Hidroserv, in colaborare cu mai multi parteneri printre care Electromontaj, inima Grup EM.
Nuclearelectrica marcheaza o premiera istorica va exporta combustibil nuclear catre Argentina. Filiala FPCU Feldioara a castigat licitatia internationala si va furniza dioxid de uraniu pentru 1 an, confirmand calitatea procesarii romanesti.
Este o performanta pentru industria noastra si o confirmare a valorii ciclului nuclear integrat, spune Cosmin Ghita, CEO Nuclearelectrica. Compania a operationalizat fabrica Feldioara in 2023 si continua modernizarile, adaugand acum o noua dimensiune internationala portofoliului sau.
Capitalizarea Nuclearelectrica se ridica la 14.2 mld. RON, actiunile avansand cu 13% in 2025.
Simtel Team: Energia este noul IT, ne pune in garda CEO-ul Mihai Tudor adevarat chiar si la BVB, nu doar pe bursele internationale.
Grupul romanesc de inginerie si tehnologie a raportat venituri operationale de 192.8 mil. RON in S1/2025 (+81% fata de 2024), dar un profit net in scadere cu 70%, reflectand sezonalitatea activitatii. CEO-ul Mihai Tudor vede totusi cel mai bun moment din istoria recenta pentru energie.
Simtel Team a montat proiecte solare de circa 500 MW si opereaza sute de MW de parcuri, dezvoltand in paralel 65 MW capacitati proprii si un portofoliu de 300 MWh de stocare in pregatire.
Strategia: integrarea completa proiectare, productie, furnizare, stocare si operare comerciala. Regionalizarea si ecosistemul integrat raman directii cheie, in timp ce presiunea din piata de fuziuni creste.
Putem rezista si creste pe capital romanesc trebuie curaj si o scalare bine controlata, adauga Mihai Tudor.
STIATI CA?
Pana vineri 17 octombrie, ora 13:00, se poate subscrie pentru noile titluri de stat romanesti Fidelis in lei si euro cu dobanzi neimpozabile de pana la 8.2%.