30% din actiunile (FP) au fost tranzactionate doar in 2010 - 17 ianuarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Anul trecut au avut loc 3.439 de cesiuni cu actiuni Fondul Proprietatea (tranzactii intre doua parti), prin intermediul Depozitarului Central, prin care si-au schimbat proprietarul 4,178 miliarde de actiuni, reprezentand 30% din capitalul Fondului, potrivit datelor publicate de Depozitar. Aceste tranzactii nu includ transferurile de actiuni din contul Ministerului Economiei pe baza titlurilor de conversie emise de ANRP. Practic jumatate din actiunile detinute de investitori privati si-au schimbat anul trecut proprietarii, in conditiile in care investitorii privati detin in prezent circa 62% din capitalul Fondului. Din ianuarie 2008, cand au putut fi realizate primele tranzactii cu actiuni FP prin intermediul Depozitarului Central, au avut loc 4.924 de transferuri, cu un numar total de 7,291 miliarde de actiuni, reprezentand 53% din capitalul Fondului. La finele lunii decembrie, fondul avea circa 5.000 de actionari privati. Tranzactiile din ultimii trei ani au modificat insa radical structura actionariatului, in sensul ca multi dintre cei care au primit actiunile ca despagubire pentru proprietatile confiscate abuziv de regimul comunist si-au vandut titlurile catre speculatori sau investitori institutionali, la preturi cu mult sub valoarea nominala de 1 leu, la care s-a facut conversia titlurilor de despagubire.