Actionarii (BCC) trebuie sa vina cu 14,9 mil. Euro la capital - 11 octombrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Actionarii Bancii Carpatica (BCC) au aprobat sambata majorarea capitalului social cu 63,5 mil. lei (14,9 mil. euro) prin aporturi de numerar din partea actionarilor si au ales doi noi membri ai Consiliului de Supraveghere. Actionarii Carpatica vor putea subscrie 22,76 actiuni noi la fiecare 100 de actiuni detinute. Omul de afaceri Ilie Carabulea, care detine direct aproape 38% din actiunile bancii, va trebui sa vina cu 24,1 mil. lei (5,65 mil. euro) la capital. El mai controleaza circa 4% din actiuni prin intermediul companiei de transport Atlassib. Ceilalti actionari semnificativi ai bancii sunt Corneliu Tanase, cu 10,3%, Alin Albu, cu 8,21%, si oamenii de afaceri italiei Lucio Olivo, cu 6,5% si Antonio Gian Olivo, cu 5,4%. Fiecare dintre ei va trebui sa subscrie intre 1 si 1,5 mil. euro in cadrul operatiunii. La inceputul anului, Carpatica a mai strans 50 mil. lei (11,7 mil. euro) de la actionari tot printr-o majorare de capital. Majorarile de capital sunt necesare pentru mentinerea bancii in parametrii de solvabilitate ceruti de Banca Nationala, in conditiile in care Carpatica a avut pierderi de 106 mil. lei (25 mil. euro) in primul semestru din cauza creditelor neperformante. Banca a raportat vineri ca in primele noua luni a avut un profit operational de 53,5 mil. lei de trei ori mai mare decat cel inregistrat la sfarsitul lui 2009. Reprezentantii bancii nu au precizat insa care a fost valoarea provizioanelor, spunand doar ca acestea "raman in limite acceptabile", si nici nu a precizat valoarea profitului net. Conducerea Carpatica a mai precizat ca in august a finalizat procesul de restructurare prin care si-a ajustat reteaua teritoriala si a externalizat unele servicii, reusind astfel sa-si scada costurile operationale. Banca are in prezent o retea de 172 de unitati, fata de peste 240 de unitati in urma cu doi ani. Actionarii Carpatica i-au ales sambata pe Ioan Trenca, profesor la Universitatea Babes-Bolyai, si pe Mihai Baco, avocat si consilier local al PD-L in Alba Iulia, pe locurile vacante din Consiliul de Supraveghere. Ceilalti trei membri ai CS sunt Ilie Carabulea, Doina Toader si Nicolae Petria.