Actionarii (COCR) sunt convocati sa aprobe premierea conducerii - 14 octombrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Actionarii companiei Cocor, care detine centrul comercial Cocor Department Store din centrul Capitalei, redeschis la inceputul lunii noiembrie, au fost convocati pe data de 16 noiembrie pentru a aproba "premierea membrilor Consiliului Director". Actionarii vor dezbate si bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2011. Cocor este controlata de fondul de investitii Bradhurst, Daniel Stoica si Liviu Ursan, care detin impreuna peste 50% din actiuni, iar conducerea executiva este asigurata de Dan Barbulescu (desen). Seful Cocor a avut in ultimii ani unul dintre cele mai mari salarii dintre executivii companiilor de pe Bursa. La inceputul anului, actionarii Cocor au aprobat reducerea indemnizatiei lunare a presedintelui Consiliului de Administratie, firma Staar Rating SRL, controlata de Dan Barbulescu, la 42.000 de lei (circa 10.000 de euro) brut la care se adauga TVA aferenta. In 2009, insa seful Cocor a avut venituri lunare nete de circa 22.000 de euro. Principalii actionari minoritari sunt Aurel Besliu, SIF Transilvania si SIF Muntenia.