Actionarii (ELMA) au aprobat transferul la BVB - 08 noiembrie 2010
Actionarii Electromagnetica Bucuresti (ELMA) au aprobat majorarea capitalul social cu 33,8 milioane lei, la 67,6 milioane lei, fuziunea cu firma Procetel, pe care o controleaza, si transferul titlurilor de pe piata Rasdaq la cota Bursei de Valori Bucuresti.Majorarea capitalului se va realiza prin capitalizarea partiala a rezervelor constituite din profitul net pentru surse proprii de finantare, iar fiecare actionar inregistrat la data de 26 noiembrie vor primi gratuit o actiune noua la una detinuta anterior, informeaza Mediafax.Totodata, fuziunea cu Procetel a fost aprobata de principiu de actionari. Conform datelor de la Registrul Comertului, Electromagnetica detine 84,6% din capitalul respectivei firme, alt actionar important fiind Nevi Grup Ilfov (9,6%). Procetel este specializata in domeniul dezvoltarii echipamentelor de telecomunicatii, automatizari si electroalimentare, precum si in sectorul incercarilor de conformitate a produselor electrice cu standarde interne sau internationale. Electromagnetica desfasoara activitati de productie de aparatura si instrumente de masura, injectia pieselelor de masa plastica, fabricarea matritelor de masa plastica, asamblarea si testarea circuitelor electronice, dar si productia si furnizarea de energie electrica. Compania a consemnat in primul semestru o cifra de afaceri de 232,1 milioane lei (56 milioane euro), cu aproape 16% mai mare fata de perioada similara a anului trecut, si un profit net de 16 milioane lei, in urcare cu 23%. Potrivit celor mai recente raportari, principalul actionar este Asociatia Salariatilor, cu o detinere de 31,75% din capital social, iar SIF Oltenia controleaza 13,18% din titluri. Diferenta, de respectiv 55,06%, este controlata de mai multi actionari.Actiunile Electromagnetica au inchis sesiunea de miercuri la pretul de 0,72 lei pe unitate, in stagnare fata de referinta, cotatie la care compania are o capitalizare de 243,3 milioane lei.