Actiunile (BIOW) intra astazi la tranzactionare pe piata AeRO a BVB - 14 mai 2021

De la TradeVille.ro wiki

Acţiunile companiei Vifrana, producător român de vin ecologic, vor intra astăzi la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul BIOW. Listarea este realizată cu sprijinul companiei de brokeraj Goldring. Acţiunile Vifrana au fost înregistrate în sistemul BVB la un preţ de 0,45 lei/titlu. Finanţarea, în valoare de 9,5 milioane lei, obţinută de Vifrana în decembrie 2020, prin plasament privat de acţiuni, a fost folosită pentru rambursarea unui credit CEC Bank, rebrandingul companiei şi demararea planului de investiţii în noi tehnologii. Potrivit reprezentanţilor companiei, vizibilitatea oferită de listarea la BVB susţine eforturile Vifrana de a creşte vânzările pe pieţe externe şi de a se extinde pe pieţe noi, ce permit marje de profit mai mari, în contextul investiţiilor în tehnologie şi a dezvoltării de noi produse. Octavian Vucmanovici, CEO şi cofondator al Vifrana, afirma recent că "consumul de vin ecologic se încadrează într-un trend global de creştere a interesului pentru produsele certificate ecologic". "Este un fenomen care s-a simţit foarte puternic în pandemie. Consumatorii sunt interesaţi să consume produse curate, neprocesate. Noi am fost pionieri în agricultura certificat ecologică în România şi avem deja o istorie şi o experienţă de 12 ani. Pentru perioada 2020-2030, prognozele pe piaţa internaţională de vin ecologic arată medii de creştere anuală între 8%-12%. Ţările europene dezvoltate au un consum de vin ecologic cuprins între 10-20%, în ţările nordice fiind chiar mai mare. În România credem că a ajuns la 2,5%, aşadar Vifrana are un potenţial semnificativ de creştere", mai arată Octavian Vucmanovici, CEO şi cofondator Vifrana. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, o creştere de peste 30% faţă de anul precedent. Pentru primul trimestru din 2021, Vifrana raportează o creştere de 41% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului trecut. "2020 a fost un an de creştere în vânzări. Am fost însă afectaţi operaţional de accesul limitat la forţa de muncă, dar şi de constrângerile logistice. Pentru 2021 estimăm o creştere susţinută a cifrei de afaceri, în contextul extinderii portofoliului de produse şi a creşterii exporturilor. Ne vom concentra pe pieţele existente, precum Germania - care este principala ţară de export pentru noi, dar şi pe pieţe noi precum Marea Britanie şi Japonia. În prezent, exporturile reprezintă 25% din veniturile companiei", mai afirmă Vucmanovici.