Actiunile (SRT) cresc pentru a doua zi cu peste 10% - 21 august 2014

De la TradeVille.ro wiki

Titlurile producatorului de confectii Siretul Pascani (simbol bursier SRT) erau in urcare cu aproape 10% astazi, cand au fost realizate tranzactii cu peste 1,4 milioane de actiuni ale societatii, la pretul de 0,0112/unitate. Valoarea actiunilor tranzactionate se ridica la 15.500 lei. Actiunile Siretul Pascani au urcat si in sedinta bursiera de marti, cand au castigat 13,3%, in pofida rezultatelor financiare negative anuntate de companie saptamana trecuta. Siretul Pascani a incheiat primul semestru cu o cifra de afaceri de 4,1 milioane de lei, in scadere cu 21% comparativ cu perioada similara a anului trecut, si a trecut pe pierderi de 5,5 mil. lei, de la un profit de 13.755 lei. Anul trecut, compania a reusit sa treaca pe profit dupa pierderi cumulate de 14,3 mil. lei in intervalul 2009-2012. In 2010, titlurile producatorului de confectii au fost suspendate de la tranzactionare pe fondul declansarii procedurii de insolventa la cererea societatii si a doi creditori. Actiunile societatii au revenit pe bursa in octombrie anul urmator dupa ce judecatorul sindic a confirmat planul de reorganizare a companiei. Siretul Pascani este detinuta de firma Scala Real Estate cu o participatie de aproape 33% din capitalul social, iar ceilalti actionari semnificativi sunt SIF Transilvania (SIF3) si firma Euro Continental Invest, fiecare cu o detinere de 10,7%. Actiunile Siretul Pascani se tranzactioneaza pe piata principala a bursei de la Bucuresti la categoria a II-a.