Actiunile (US.TWTR) au crescut cu 90% la intrarea pe bursa - 11 noiembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile retelei sociale Twitter au inregistrat joi o crestere de 92% in prima zi de tranzactionare la New York Stock Exchange, ceea ce duce valoarea de piata a companiei la aproximativ 25 de miliarde de dolari, transmite Reuters. Actiunile Twitter au deschis sedinta de joi la valoarea de 45,10 dolari, fata de pretul de 26 dolari fixat miercuri in oferta publica initiala, dupa care in jurul orei 16.20 GMT au ajuns la 50,09 de dolari pe actiune. In plus, potrivit unor surse, flotarea Twitter a generat o cerere puternica, investitorii cerand de 30 de ori mai multe actiuni decat au fost oferite.'Investitorii vad retelele sociale si cele mobile drept indispensabile si de acea nu este o surpriza ca intrarea la bursa a Twitter a generat atata excitatie si ca cererea a depasit oferta', a declarat Eden Zoller, analist la firma de cercetare Ovum.Twitter a lansat joi 70 de milioane de actiuni proprii la bursa New York Stock Exchange (NYSE), unde titlurile sale se tranzactioneaza sub simbolul 'TWTR'. Exista optiunea unei supra-alocari a altor 10,5 milioane actiuni care poate fi exercitata in decurs de 30 de zile. Daca aceasta optiune va fi complet exercitata, Twitter va strange 2,1 miliarde de dolari, ceea ce o va plasa pe locul al doilea in topul marilor oferte publice ale unor companii din domeniul internetului dupa listarea Facebook Inc (FB), care anul trecut a strans 16 miliarde de dolari.Comparativ cu Facebook care are un miliard de utilizatori, Twitter numara 230 de milioane de utilizatori globali. Insa Twitter s-a impus insa ca mijloc de comunicare pentru starurile din industria muzicala si cinematografica, sportivi, oameni politici, media sau firme de marca.Twitter a fost inregistrata ca firma in 2007, are sediul la San Francisco si numara 2.300 de angajati la nivel mondial. Cofondatorii sai sunt Biz Stone, Evan Williams, Jack Dorsey si Noah Glass. Directorul general al societatii este Dick Costolo.