Actiunile (FP), tranzactionate pentru iunie la 0,6565 lei - 03 februarie 2011
Ieri, la Sibex, lichiditatea s-a mentinut la un nivel mediu, pana la ora 17.30 fiind incheiate peste 4.000 de contracte cu o valoare de 11,5 milioane lei. Numarul contractelor pe actiunile Fondului Proprietatea a crescut, investitorii fiind optimisti in privinta evolutiei preturilor, astfel ca la ora 17:30 cotarea pe martie crestea cu 0,38% la 0,6390 lei, dupa un maxim de 0,6530 lei, iar pe iunie cu 0,71% la 0,65 lei, maxim 0,6565 lei.Pe raportul euro/leu se tranzactionau contracte doar pe martie la un pret de 4,2697 lei.Debutul sedintei pe SIF 5 a fost unul optimist, sub influenta cresterilor de marti ale Dow Jones de la NYSE, unde acesta a depasit 12.000 de puncte. Verdele pe SIF5 s-a mentinut pana in jurul orei 15:30, cand cotatia pe martie a intrat in teritoriu negativ sub influenta asteptarilor pentru o deschidere in scadere pe piata din SUA, asteptari confirmate de deschiderea "rosie" a NYSE. Astfel, tranzactiile pe martie s-au realizat la 1,4215 - 1,4650 lei cu cotarea la ora 17:30 de 1,4310 lei in scaderecu 0,28% fata de marti seara. Pe iunie cotarea urca cu 1,02% la 1,4679 lei, dar pe septembrie scadea cu 4,76% la 1,50 lei, iar pe decembrie cu 0,3% la 1,5403 lei.La ora 17.30, cotatia pe DJIA cu scadenta martie urca cu 0,3% la 11.981 puncte, pentru iunie cu 0,19% la 11.904 puncte, pentru septembrie cu 0,31% la 11.830 puncte, iar pentru decembrie cu 0,98% la 11.850 puncte. In ceea ce priveste aurul, acesta a avut o evolutie nehotarata pe pietele externe, cotatia scazand in prima faza, revenind apoi la nivelul anterior, dupa publicarea raportului privind evolutia pietei muncii din SUA. Pentru finalul lunii, pretul unciei de la Sibex crestea cu 0,15% la 1.335 dolari.