Actiunile detinute de stat la (IASX) sunt executate silit - 17 octombrie 2016
Pachetul de 3,19% din capitalul firmei ieşene este scos la vânzare pe Bursa de Valori, iar intermediar este SSIF Oltenia Grup Invest SA. Pachetul integral de acţiuni deţinut de statul român la fosta fabrică Ţesătura, actualmente Iaşitex SA, a fost scos la vânzare. SSIF Oltenia Grup Invest SA a solicitat conducerii Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) derularea unei operaţiuni de vânzare specială la ordin. Valoarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la Iaşitex SA, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care cuprinde 67.208 de titluri (circa 3,19% din capitalul Iaşitex SA), era ieri de circa 347.000 lei. Pe 14 octombrie, spre orele prânzului, cuantumul unei acţiuni emise de Iaşitex SA la tranzacţionare pe sistemul alternativ AeRO era de 5,16 lei. Potrivit anunţului publicat în ediţia electronică a BVB, ofertant la tranzacţie figurează Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti Dobra, Coşoreanu & Asociaţii din Bucureşti, ce se află în procedură de executare silită a AAAS, acţiune încuviinţată de instanţă. „Solicitarea expresă şi neechivocă a ofertantului este ca tranzacţia/tranzacţiile să fie executare în cazul în care este vândut integral pachetul de acţiuni”, a specificat, în scris, în documentul transmis către BVB, Adrian Săndiţă, directorul general Oltenia Grup Invest SA. Conform datelor din Depozitarul Central, la data de 30 iunie 2016, 63% din acţiunile emise de fabrica Iaşitex SA sunt deţinute de SC A2 Impex SRL Ploieşti, firmă parte a Grupului Serviciile Comerciale Române, patronat de omul de afaceri clujean Ştefan Vuza. Printre acţionarii minoritari la fabrica de textile de pe Bulevardul Primăverii, pe lângă AAAS, se mai regăseşte SIF Moldova, procentul acţiunilor deţinute de societatea bacăuană fiind de 29%. Pentru anul în curs, conducerea fostei Ţesătura şi-a propus realizarea unei cifre de afaceri de 25,7 milioane lei şi obţinerea unui profit brut de 729.000 lei. După prima jumătate a acestui an, societatea controlată de Vuza a raportat un profit net de 126.266 lei, după ce, în perioada similară din 2015, Iaşitex SA avea un rezultat net negativ, pierderile fiind atunci de 2,4 milioane de lei.