Actiunile europene au inchis in crestere - 30 mai 2012
Actiunile marilor companii europene au incheiat tranzactiile de marti in crestere, la cel mai ridicat nivel din ultima saptamana, sustinute de zvonuri privind noi masuri ale Bancii Centrale Europene (BCE) de sustinere a bancilor, transmite Reuters. Optimismul a fost alimentat si de asteptarile ca autoritatile din China sa ia noi masuri de stimulare a cresterii economice.Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,8%.La Madrid, indicele IBEX a scazut cu 2,3%, dar a evitat un nou minim al ultimilor noua ani, sustinut de speculatiile ca BCE va anunta in curand masuri de sustinere a bancilor cu probleme din zona euro. "Zvonurile au fost numeroase, s-au referit la o conferinta de presa a BCE despre recapitalizarea bancilor si sustinerea euro, si au dus la cresterea cotatiilor. Nu credem in asa ceva", a declarat economistul sef al Saxo Bank, Steen Jakobsen, la Copenhaga. El a adaugat ca Spania este in centrul atentiei, aflandu-se pe marginea prapastiei, astfel ca piata de capital va atinge nivelul minim in iulie sau august, cu unele cresteri intre timp.Titlurile miniere au inregistrat printre cele mai mari cresteri, astfel ca actiunile Rio Tinto au urcat cu 2,4%, iar Xstrata cu 2,3%.Pe alte piete eurpene, indicele londonez FTSE 100 a avansat cu 0,65%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,16%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,37%.