Adamescu a facut de noua ori mai putin profit la (SCDM) - 29 noiembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Compania Unirea Shopping Center Bucuresti (simbol bursier SCDM), controlata indirect de omul de afaceri Dan Adamescu si care detine centrul comercial cu acelasi nume din centrul Capitalei, a inregistrat in primele noua luni un profit putin peste un milion. Castigul net al complexului comercial s-a diminuat de peste noua ori fata de perioada ianuarie - septembrie din 2010, cand se cifra la 9,65 mil. lei. Totodata, vanzarile Unirea Shopping Center au scazut in acelasi interval cu 13,2%, la 56,6 mil. lei (13,4 mil. euro). Pe partea din exploatare compania si-a redus profitul de 2,2 ori, la 6,8 mil. lei, rezultatul final fiind influentat si de pierderile din activitatea financiara care au avansat la aproape 5 mil. lei. Firma lui Adamescu mai detine pe langa complexul comercial din Capitala si un mall in Brasov. Unirea Shopping Center, situat in piata Unirii din Bucuresti, este unul dintre cele mai valoroase active detinute de familia omului de afaceri Dan Adamescu, firma fiind evaluata in contabilitate la peste 100 mil. euro. Carmen Adamescu, sotia omului de afaceri Dan Adamescu, ocupa atat functia de director general cat si presedinte ale firmei Unirea Shopping Center. Pe bursa, Unirea este una dintre cele mai valoroase companii listate pe piata RASDAQ, cu o capitalizare de circa 61,5 mil. euro.