Adamescu si-a dublat profitul la (SCDM) in primele sase luni - 03 septembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Unirea Shopping Center (SCDM), companie care detine centrele comerciale cu acelasi nume din Bucuresti si Brasov, a incheiat primul semestru cu o cifra de afaceri de 38,3 milioane de lei, in scadere cu 7,6% si cu un profit de 3,7 milioane de lei, dublul rezultatului consemnat in perioada similara din 2012. Veniturile totale ale firmei au scazut usor, de la 41,8 milioane de lei la 41 milioane de lei, in timp ce cheltuielile totale au fost reduse cu 8%, la 36,1 milioane de lei, potrivit raportului financiar semestrial publicat de Bursa de Valori Bucuresti. Firma si-a redus pierderile financiare in intervalul analizat de la 4,6 milioane lei la 1,7 milioane de lei. Compania este controlata de sotii Dan si Carmen Adamescu, prin intermediul The Nova Group Investments Romania, care detine 74,16% din titluri. In structura actionariatului se mai regaseste SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, in timp ce 15,8% din capital sunt detinute de alti actionari. Unirea Shopping Center are un capital social de 7,4 milioane lei divizat in 2,9 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Titlurile Unirea Shopping Center au fost tranzactionate miercuri la un pret de 62,5 de lei, cotatie in crestere cu 0,81%. La aceasta cotatie, capitalizarea Unirea Shopping Center este de 186 milioane lei (42 milioane euro).