Adrian Ciudin: Intram in acalmia de vara - 03 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Ieri indicii de la Bursa de Valori Bucuresti au avansat usor, in conditiile aceleiasi lichiditati modeste care a marcat si primele doua sesiuni de tranzactionare ale acestei saptamani. Rulajul din piata regular s-a cifrat la 10,2 milioane lei, iar volatilitatea intraday a fost, de asemenea, redusa. Deschiderea a fost negativa, in ton cu cea din pietele europene, dar pe parcurs cotatiile au revenit "pe verde" in lipsa unei presiuni ridicate la vanzare. Indicele BET, al titlurilor bue-chip, a urcat cu 1,04%, pana la nivelul de 4.895,73 puncte, in timp ce indicele compozit BET-C a avansat cu numai 0,62%. Indicele financiar BET-FI s-a apreciat cu 1,32%, pana la valoarea de 20.007,94 puncte.Adrian Ciudin, trader la SSIF Carpatica Invest, apreciaza ca scaderea lichiditatii si atenuarea amplitudinii miscarilor nu sunt surprinzatoare. El a afirmat pentru Curierul National ca investitorii au trecut de faza "sell in May and go away!" (vinde in luna mai si pleaca in vacanta!), iar acum deja intram in acalmia specifica perioadelor de vara. "Trebuie de-acum sa ne obisnuim cu volumele acestea reduse care cred ca se vor mentine pe intreg parcursul verii. Vom avea ceva scaderi, dar nu foarte ample, care vor surveni mai degraba din lipsa de investitori", a declarat Adrian Ciudin. Acesta a completat ca nerezidentii sunt absenti in aceste momente si de aceea pragurile de suport pot fi trecute cu usurinta. "Nu cred ca la revenirile din piata americana la BVB vom avea cresteri importante, pentru ca nu are cine sa cumpere. Pe de alta parte, pe scadere vom avea amplitudine ceva mai mare pentru ca investitorii de la noi se panicheaza mai rapid", a comentat Adrian Ciudin.Ca si in sesiunea de ieri, doar trei emitenti au depasit un rulaj de un milion de lei. Cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 3,11 milioane lei, s-a consemnat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), care s-au apreciat usor, cu 0,90%, pana la nivelul de 1,12 lei/actiune. Dintre titlurile de la aceasta categorie, cele ale SIF Moldova (SIF2) s-au mai remarcat cu volume de 1,11 milioane lei. Cotatia a urcat cu 1,14%, pana la pretul de 0,885 lei/actiune. "Trendul pe BET-FI continua sa fie descendent si cred ca vom ajunge sa testam reperul de 16.000 de puncte, echivalent al unui prag de suport de 0,96 lei/actiune pe SIF5", a afirmat Adrian Ciudin, care considera ca acesta nu va fi spart pana la toamna decat in cazul unei deteriorari a "situatiei politice cam precare" de la noi. "Din economie nu prea poate sa mai vina mare lucru. Cea mai mare parte a informatiilor negative sunt incluse in pret, asa incat trebuie sa vina ceva foarte urat pentru a schimba sentimentul", a spus brokerul de la Carpatica, adaugand ca si indicele Dow Jones va cobori sub nivelul de 10.000 de puncte. "Este mai degraba un prag psihologic, decat unul tehnic", a conchis Adrian Ciudin.