Afacerile (ALT) au avansat cu 37% in primele noua luni - 16 noiembrie 2010

Cifra de afaceri a producatorului de piese si accesorii pentru motoare si autovehicule Altur Slatina (ALT) a crescut in primele noua luni cu 37%, la 84,4 milioane lei, iar profitul a avansat cu 14%, la 2,5 milioane lei. Compania a consemnat in perioada similara a anului trecut o cifra de afaceri de 61,5 milioane lei si un castig net de 2,2 milioane lei. Veniturile din acest an au avansat cu 44%, la 88 milioane lei, iar cheltuielile au crescut cu 47%, la 85 milioane lei, potrivit informatiilor transmise ieri Bursei de Valori Bucuresti si preluate de Mediafax. In primele noua luni ale anului trecut, Altur a inregistrat venituri de 58,7 milioane lei si cheltuieli de 58,7 milioane lei.Compania nu precizeaza care au fost factorii care au determinat evolutia principalilor indicatori financiari. La finalul lunii septembrie, Altur avea datorii de 35,1 milioane lei, cu 18% peste cele de la inceputul anului, iar creantele cumulau 27,7 milioane lei. La inceputul acestui exercitiu financiar, obligatiile de plata ale companiei totalizau 29,8 milioane lei, iar compania avea de recuperat 20,6 milioane lei. Numarul mediu al salariatilor a scazut in primele noua luni cu 81, la 722 angajati, de la 803 la finalul anului trecut. Conform informatiilor de pe site-ul companiei, Altur produce printre altele pistoane pentru Dacia Renault, iar printre partenerii externi se regasesc companiile Contintal Teves (Germania), dar si pentru TRW Automotive (in Germania, Franta, Polonia, Cehia, Marea Britanie). Omul de afaceri Catalin Chelu detine indirect, prin Mecanica Rotes (METY) si Celule Electrice (CLEL), 43% din capitalul Altur, iar Eastern Eagle Fund controleaza 9,61%.