Analistii: (FP) nu trebuie vazut ca un medicament miraculos - 03 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Bursa a crescut miercuri cu 1,91%, pentru a doua sedinta consecutiv, intr-o piata in care actiunile Fondului Proprietatea (FP) au condus detasat in topul lichiditatii, cu operatiuni de 65,1 mi. lei (15,3 mil. euro), si au asigurat 84% din rulaj. Dragos Darabut, analist la Tradeville, arata ca investitorii au fost precauti si usor confuzi in ultimele sedinte, dupa ce piata a crescut in prima parte a lunii ianuarie si ulterior a trecut pe scadere. "Este greu de spus daca s-a terminat corectia, iar in SUA nici nu se poate vorbi despre o corectie avand in vedere ca indicii americani s-au depreciat doar intr-o singura sedinta. Din punct de vedere tehnic, cotatia indicelui BET a invalidat astazi canalul descendent conturat in ultimele doua saptamani, iar acesta este un semnal pozitiv. Cu toate acestea, indicii americani se tranzactioneaza la niveluri foarte ridicate, deci ne putem astepta la alte corectii in urmatoarele saptamani", a declarat Darabut. La finalul sesiunii, primele zece actiuni in functie de lichiditate analizate de indicele BET au fost tranzactionate la preturi in crestere in medie cu 1,11%, in timp ce titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 0,26% sub nivelul de marti. In total au fost transferate actiuni FP reprezentand 0,74% din titlurile fondului. Cea mai mare parte a rulajului titlurilor FP a provenit din doua tranzactii negociate cu 0,48% din actiunile fondului, de 42 milioane lei. La putin timp dupa ora 13:00 a fost cedat direct pe piata principala un pachet de titluri FP reprezentand 0,1% din capitalul social, pentru 8,8 milioane lei. Ultima operatiune cu actiunile FP a fost realizata la 0,635 lei, pret in crestere cu 1,93%. Seful Departamentului de cercetare piete de capital al BCR Mihai Iulian Caruntu spune ca efectele listarii FP asupra altor actiuni vor fi vizibile treptat in acest an, in primul rand prin majorarea volumelor de tranzactionare a titlurilor lichide. "Fondul Proprietatea nu trebuie vazut ca un medicament miraculos pentru piata, singurul efect indirect benefic fiind acela de a directiona investitorii straini care ar lua pozitii pe FP si catre alte tilturi lichide. Acesta este un proces care ia mult mai mult timp decat si-ar dori speculatorii sau investitorii romani de cursa lunga si cred ca in acest sens trebuie sa vedem evolutia Bursei in scurtul timp dupa listarea FP", a declarat Caruntu. El considera ca actiunile FP vor fi tranzactionate pentru o perioada indelungata la discounturi de peste 30 - 35% fata de valoarea activului net oficial, ca urmare a presiunii la vanzare puse de investitorii care au cumparat titlurile pe piata "gri" la un pret mai mic. Alt punct slab al FP identificat de analist este lipsa perspectivelor de imbunatatire a administrarii principalelor participatii la companiile din portofoliu, in special la cele nelistate. "Cred ca nu este intamplator ca actiunile FP se tranzactioneaza la discounturi relativ apropiate de discount-urile pe care piata le recunoaste in cazul celor mai lichide SIF-uri (SIF Moldova si SIF Oltenia). O imbunatatire a evaluarii FP din acest punct de vedere fata de SIF-uri este posibila in timp, dar nu cred in diferente substantiale", a mai spus Caruntu.