Apararea are cuvantul - Trade Talk 07 noiembrie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Pe 9 octombrie, la doua zile dupa atacul Hamas contra Israelului, Lockheed Martin a saltat cu 9% pe bursa americana... cel mai mare avans din martie 2020 incoace. Northrop Grumman si Raytheon au inchis aceeasi sedinta de tranzactionare cu aprecieri de 11%, respectiv 5%.

O luna mai tarziu, niciuna dintre companiile astea nu-i inca la noi maxime record. Analistii cred ca aprecierile au mici sanse sa devina exponentiale in absenta unei cresteri semnificative a bugetului de aparare din SUA. Oare? 

1. Au ramas 5[edit | ]

Scepticii au istoria recenta de partea lor. In saptamana de dupa initierea conflictului din Ucraina, ETF-ul de referinta al sectorului american de aparare a urcat cu 5%, pe seama unor aprecieri de aproximativ 20% inregistrate de Lockheed Martin si Northrop Grumman. Acelasi ETF, insa, avea sa piarda 1/5 din valoare pe parcursul urmatoarelor 6 luni. Fed-ul, inflatia si dobanzile au contat mai mult decat despletirea stocurilor de armament conventional.

Un an si jumatate mai tarziu, agravarea contextului geopolitic global nu se vede asa mult in cifrele financiare. La Lockheed Martin, de exemplu, vanzarile nete au marcat o crestere anuala de numai 2% in cel mai recent trimestru de raportare. 16.9 mld. USD, mai precis. Ca perspectiva: in T4/2021, chiar inaintea invaziei rusesti, cifra a fost 17.7 mld. USD. In propria-i divizie de aparare, Boeing a pierdut 924 mil. USD in T3/2023. Ce-i drept, aproape 1/2 din suma asta s-a dus pe apa sambetei numita Air Force One. Practic, Boeing a irosit peste un miliard USD pentru fiecare dintre cele doua aeronave speciale de care va dispune presedintele SUA. In 2022, business-ul de aparare (care include si chestii mai putin pamantene, de genul parteneriatului cu NASA pentru capsula reutilizabila Starliner) a inregistrat un rezultat net negativ de 4.4 mld. USD... anul acesta s-au strans pana acum 1.7 mld. USD, tot cu minus in fata.

Pe de alta parte, ne bantuie statisticile care privesc ceva mai adanc in trecut si care imbraca cifrele in context.

Cea mai uluitoare dintre ele: in anii '90 existau 51 de contractori principali ai Pentagonului, au ramas doar 5 acum. Adica Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon, General Dynamics si Boeing. Cu indulgenta ar fi 6 pe lista, de vreme ce L3Harris a finalizat recent achizitia celor de la Aerojet Rocketdyne. Dupa atacurile teroriste din septembrie 2001, Pentagonul a cheltuit mai bine de 14 tln. USD. Intre 1/3 si 1/2 din suma asta a ajuns la principalele companii americane de aparare care-s tot mai putine.

Administratia Biden a remarcat fenomenul intr-un raport emis anul trecut in februarie, notand ca viteza cu care se consolideaza sectorul e un veritabil risc de securitate nationala. A fost corectat acest risc in ultimele 18 luni? Fireste ca nu.

2. Cine plateste?[edit | ]

La aproape un trilion USD, America are cel mai impresionant buget anual de aparare pentru o perioada in care nu-i implicata direct intr-un conflict militar.

De fapt, cifra exacta e si cea mai mare din istorie, punct. Insa ca procent din economie, trendul e descendent: de la 11% in anii 50 si 5-6% trei decenii mai tarziu la circa 3% acum, comparabil cu minimul record atins la finalul anilor 90, cand insa America n-avea concurenta credibila din punct de vedere militar. Nici macar cursa accelerata a inarmarii dintre 1977 si 1985, initiata de Jimmy Carter si continuata cu un urias aplomb de Ronald Reagan, n-a ridicat asa mult infamul procent. Deficitul finantelor publice si dobanzile mari atarnau si-atunci greu.

Desi nu-i inevitabil, America trebuie sa fie pregatita pentru un gen de razboi in legatura cu care n-are deloc experienta, a avertizat in septembrie Frank Kendall, secretarul fortelor aeriene. Riscam un conflict militar simultan cu Rusia si China, de-aici nevoia cresterii investitiilor si modernizarii programelor de inzestrare, a indicat luna trecuta un raport publicat de o comisie bi-partizana a Congresului.

In ciuda asigurarilor primite de la Janet Yellen, intrebarea de-un milion de puncte e in ce masura (mai) pot fi crescute sumele in sectorul de aparare ca procent din produsul intern brut si mai ales din bugetul federal. In anul fiscal abia incheiat, cheltuielile cu dobanzile suportate de Trezoreria SUA s-au ridicat la nivelul intregii datorii publice inregistrate in 1980. 

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

BVB: Indicele BET a atins ieri un nou maxim record, la 14,577 de puncte... cresterea-i de peste 25% in acest an (si de-aproape 33%, printre cele mai mari din Europa, daca-s incluse dividendele). ETF BET Patria-TradeVille aproape ca si-a dublat numarul de investitori de la-nceputul anului incoace, fiind primul si singurul fond deschis de investitii care urmareste performanta indicelui BET cu tot cu dividende. Hidroelectrica are o apreciere de peste 13% comparativ cu pretul fara discount din IPO, respectiv 17% fata de pretul cu discount. Apropo de Hidroelectrica, Karoly Borbely e noul director general (fost secretar de stat la Departamentul pentru Energie si ministru al comunicatiilor in guverne precedente), Bogdan Badea devenind director de investitii.

IT: Bittnet Systems va derula o noua oferta publica de vanzare de obligatiuni... denominate in lei, titlurile vor avea o dobanda anuala fixa de 9.6%, platibila trimestrial, si maturitatea de 4 ani si 6 luni de la data emisiunii. Asa cum s-a intamplat si la oferta publica precedenta incheiata cu succes in iunie, investitorii vor putea plasa ordinele de subscriere intr-un interval de pret extins, cuprins intre 94 RON si 106 RON per obligatiune, inclusiv la capetele intervalului (respectiv intre 94% si 106% din valoarea nominala a instrumentului). Noua oferta va demara dupa ce prospectul va fi avizat de Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Imobiliare:  One United Properties va construi pentru producatorul german de cipuri Infineon Technology un sediu capabil sa primeasca 2,000 de angajati... va fi inchiriat pentru 15 ani contra sumei record de 57 mil. EUR. Proiectul va avea o suprafata totala inchiriabila de 20,000 de metri patrati, 280 de locuri de parcare si un sistem avansat geoexchange, urmand sa fie livrat in T2/2026. Conform unei analize Mathaus, parte a grupului Arabesque, preturile materialelor de constructii au inregistrat scaderi majore de la mijlocul acestui an... fiind mai ieftine cu pana la 25% in 2023 (vs anul precedent). Stocul modern de spatii logistice si industriale a depasit in premiera pragul de 7 milioane de metri patrati, cat 65 de Arene Nationale, indica un raport CBRE.

Dunare: Transport Trade Services transmite ca Navrom, principalul furnizor de servicii de transport fluvial din grup, a semnat un act aditional cu Severnav vizand constructia a inca patru barje tip EUROPA 2, cu livrare in iulie noiembrie anul viitor. Ca si-n cazul contractului initial, finantarea e asigurata din resursele proprii ale Navrom. Potrivit TTS, investitia va conduce la cresterea eficientei in exploatare a flotei de nave nepropulsate, urmand sa se reflecte in rezultatele operationale consolidate ale grupului.

Distributie: Aquila Part Prod va cumpara integral Romtec Europa, producator de lichide si aerosoli pentru intretinerea autovehiculelor cu experienta de 30 de ani si peste 20 de branduri romanesti, valoarea tranzactiei depasind 3 mil. EUR. Oferind servicii integrate de distributie si logistica pentru piata bunurilor de larg consum din Romania si Republica Moldova, Aquila si-a crescut in primul semestru veniturile si profitul net cu 17%, respectiv 29% (vs aceeasi perioada din 2022)... cifrele pentru T3/2023 urmand sa fie anuntate pe 13 noiembrie. Actiunile AQ au castigat aproape 66% in acest an, fiind #3 in topul aprecierilor din indicele BET.

Cybersecurity: SafeTech Innovations a raportat o cifra de afaceri cu 4% mai mica pentru primele noua luni (vs aceeasi perioada din 2022)... insa profitul net a crescut cu 13%, iar datoriile s-au diminuat cu 24%. Transferate in 2023 de pe piata AeRO pe segmentul principal al BVB, actiunile SAFE sunt minus aproape 6% in acest an.

Agribusiness: Tot pentru primele noua luni, Norofert a indicat o cifra de afaceri in scadere cu 40% (vs acelasi interval de timp din 2022). Profitul net s-a redus chiar mai mult, cu 85%. Totusi, principalul producator de inputuri organice pentru agricultura romaneasca a inregistrat o rata de recuperare a creantelor de peste 95%, cu mult peste media pietei.

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Raportari: La Uber, incasarile au crescut cu 11% in T3/2023 (vs perioada identica din 2022), aducand un profit net de 221 mil. USD (fata de-o pierdere de 1.2 mld. USD in T3/2022). A fost un trimestru foarte puternic, zice CEO-ul Dara Khosrowshahi numarul lunar al utilizatorilor activi ai aplicatiei atingand 142 de milioane, iar cel al calatoriilor, peste 2.4 miliarde, cu cresteri anuale de 15%, respectiv 25%. Azi mai sosesc cifre de la Rivian si Occidental Petroleum, iar maine de la Disney, Warner Bros. Discovery si Biogen. Joi e loc pentru Oatly, iar vineri, pentru Tyson Foods. Nvidia e programata abia pe 21 noiembrie.

Premiere: Tesla va face o masina de numai 25,000 EUR la Gigafactory-ul de langa Berlin, zice Reuters pe surse, fara sa indice cand va demara productia. Evaluata in mod privat la aproximativ 150 mld. USD, SpaceX e pe cale sa obtina venituri de vreo 9 mld. USD in acest an (si de circa 15 mld. USD in 2024, cand Starlink va fi mai lucrativ ca business decat lansarile aerospatiale). Ryanair va oferi actionarilor primul dividend din istoria sa, intentionand sa distribuie peste 1/4 din profitul anual... ce bine ca biletele s-au scumpit cu 24% in vara asta, ce rau ca Boeing inca nu se tine de livrari.

China: Companiile straine au scos de-aici castiguri de peste 160 mld. USD in ultimele sase trimestre... ceva cu totul diferit fata de perioada scursa din 2014 pana la mijlocul anului trecut, cand profiturile reinvestite la nivel local depaseau cu mult sumele transferate peste granita. In T3/2023, investitiile straine directe au indicat primul deficit din ultimii (cel putin) 25 de ani. Despre postura delicata a celor de la Apple in China abia ce-am povestit ieri in TradeTalk.

Petrol: Cotatiile WTI au picat ieri sub 80 USD pe baril pentru prima oara in ultimele doua luni, iar petrolul Brent a pierdut toata aprecierea inregistrata dupa atacul Hamas din 7 octombrie. Arabia Saudita si Rusia au indicat duminica ca vor prelungi pana la finalul anului reduceri unilaterale de productie de peste 1 milion de barili pe zi. Reamintind de embargoul pus in 1973, Iranul solicita membrilor OPEC sa taie livrarile catre tarile care sprijina Israelul. 

STIAI CA?[edit | ]

90% din rachetele tactice aflate in arsenalul Pentagonului vin acum din numai trei surse: Lockheed Martin, Raytheon si Boeing. Erau 13 producatori diferiti in urma cu trei decenii.