Aprecierea dolarului modifica estimarea Raiffeisen pe (TGN) - 19 iulie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Analistii societatii de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment (RCI) au majorat pretul-tinta pentru actiunile Transgaz (TGN) la 257,6 lei/actiune, reprezentand o crestere de peste 35% fata de ultimul pret la care s-au tranzactionat titlurile la Bursa. Analistii isi modificasera tinta de pret pentru urmatoarele 12 luni pe Transgaz la finalul lunii trecute, in principal ca urmare a cresterii ratei de distribuire a dividendelor de la 50% la 90% din profitul net. De aceasta data, revizuirea estimarii are la baza aprecierea dolarului, care ar urma sa majoreze veniturile din tranzitul gazelor. Cresterea veniturilor ar urma sa compenseze efectul modificarilor legislative privind plata dividendelor. Astfel, Raiffeisen anticipase initial ca majorarea ratei va fi pe o perioada nedefinita, dupa ce guvernul hotarase in iunie ca societatile de stat si regiile autonome sa verse la bugetul de stat 90% din profit. De aceasta data, banca ia in considerare o contributie de plata a dividendelor de 90% in 2010, de 55% in 2011 si majorarea trep­tata la 90% pana in 2015.