Asociatia Investitorilor incearca sa atraga de partea sa (FP) pentru a impiedica desfiintarea - 01 februarie 2011
Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) cere Fondului Proprietatea (FP), SIF-urilor si fondurilor de investitii sa se alature asociatiei in incercarea de a opri CNVM sa desfiinteze piata RASDAQ si sa mute companiile pe BVB sau ATS. "Avand in vedere ca masura abuziva de a retrograda anumite actiuni de pe piata RASDAQ pe sistemul alternativ de tranzactionare (ATS) afecteaza interesele a foarte multi participanti pe piata de capital, ne-am dori o mai mare implicare a acestora. Pe langa societatile de investitii financiare, fonduri de investitii romanesti si straine, o mare expunere pe piata RASDAQ are si Fondul Proprietatea", sustin reprezentantii AIPC. Asociatia aminteste ca in prospectul de admitere la tranzactionare a Fondului Proprietatea sunt mentionate categoriile de active in care Fondul poate investi si atrage atentia ca pe acea lista nu se regasesc actiunile de pe sistemele alternative de tranzactionare. "Retrogradarea unor emitenti din portofoliul FP pe sistemul alternativ de tranzactionare ar duce la situatii in care, de exemplu, in urma unei majorari a capitalului social al unui emitent, FP ar avea detinerea diluata deoarece nu va putea subscrie la majorarea capitalului social al acestuia", explica AIPC. Fondul Proprietatea este actionar la 20 de companii listate pe RASDAQ. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a supus dezbaterii publice, la inceputul acestui an, un proiect de instructiune potrivit caruia unele companii de pe RASDAQ vor fi mutate pe BVB, iar altele pe ATS. Restructurarea RASDAQ este unul dintre subiectele pe care CNVM si BVB incearca de mai multi ani sa le rezolve, deoarece, conform unei directive europene, RASDAQ nu poate fi considerata o piata reglementata. AIPC sustine ca RASDAQ este o piata reglementata, conform deciziei de infiintare emise in 1996 de CNVM.