Autoritatile reiau maine verificarile la (OIL) - 21 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Verificarile la societatea Oil Terminal din Portul Constanta s-au incheiat, vineri seara, operatiunea urmand sa fie reluata la inceputul saptamanii viitoare, a declarat directorul companiei Silviu Wagner, transmite corespondentul Mediafax. "Verificarile pentru astazi (n.r. - vineri) s-au incheiat, dar de luni va continua operatiunea de strangere de date in vederea concluzionarii situatiei existente la aceasta societate", a precizat Silviu Wagner. Verificarile la societatea Oil Terminal, la care au participat zeci de inspectori ai Garzii Financiare, politisti si jandarmi, au fost declansate joi si au continuat si pe parcursul zilei de vineri, fiind vizate atat documuntele contabile ale firmei, cat si stocurile de materii, brute si finite, care fac domeniul de activitate al companiei.Directorul Oil Terminal, Silviu Wagner, declara joi ca se bucura ca are loc acest control pentru ca astfel societatea va scapa de acuzatiile de coruptie. "In sfarsit a venit si la noi controlul, ca sa putem scapa de acuzatiile de asa-zisa frauda fiscala. Ne bucura ca avem ocazia sa demonstram ca nu suntem implicati in evaziune fiscala cu produse petroliere, asa cum s-a vehiculat in ultima perioada in mass-media, iar acest lucru se va dovedi in urma unui control facut de organele statului. Sunt convins ca acestea s-au autosesizat in urma acestor barfe din presa si bine au facut, pentru ca acum ne vom putea demonstra nevinovatia", spunea Liviu Wagner.Oil Terminal are activitati de import export cu produse petroliere, brute sau finite, si produse petrochimice, actionarul majoritar al firmei fiind statul roman, cu peste 59 la suta din actiuni.Ministerul Administratiei si Internelor, prin intermediul Politiei si Jandarmeriei, in cooperare cu Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor, deruleaza o actiune de control la Oil Terminal.