BCR duse actiunile (OLT) pana la raspantie - 11 octombrie 2010
Stirile legate de posibilitatea intrarii creditorului BCR in actionariatul Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a reaprins interesul pentru titlurile companiei listate la Bursa de Valori Bucuresti. In sesiunea de vineri, lichiditatea pe acest instrument s-a ridicat la 0,78 milioane lei, in conditiile in care cotatia s-a apreciat, cu 6,98%, avansul cumulat al ultimelor doua sedinte de tranzactionare fiind de 11,65%. Chiar daca in suma absoluta, rulajul pe titlurile OLT nu este important, raportat la lichiditatea obisnuita pe acest emitent schimburile de vineri cu pachete de 3.431.500 titluri sunt cele mai ridicate din ultimii trei ani, ultimele volume comparabile (3.813.300 titluri) s-au realizat in data de 10 octombrie 2007, cand actiunea Oltchim atingea maximul istoric la inchidere de 1,48 lei/actiune.Activitatea de tranzactionare a fost impulsionata dupa ce combinatul chimic a anuntat joi, ca Banca Comerciala Romana (BCR) a decis sa devina actionar la Oltchim, prin conversia in actiuni a unei parti din imprumutul de 72,4 milioane euro acordat de banca in noiembrie 2009. Anterior anuntarii intentiei de intrare in actionariat, BCR a apelat la firma de consultanta stategica Roland Berger Strategy Consultants pentru realizarea unei analize cu privire la strategia de dezvoltare a Oltchim. In urma analizei s-a confirmat ca dupa implementarea strategiei propuse de Oltchim, activitatea se va redresa si compania va reveni pe profit.Piata a interpretat favorabil cooptarea in actionariat a BCR, desi in pietele dezvoltate de regula, intrarea in posesie a unui creditor este un semn de slabiciune pentru companie. In plus, BCR fiind o banca comerciala se presupune ca nu urmareste ramanerea in actionariat pentru a perioada extinsa, iar existenta unui pachet important in overhang creeaza presiuni suplimentare asupra pretului pe un termen mai lung. Interpretarea pietei pare a fi totusi aceea ca societatea ar putea beneficia de expertiza financiara a bancii, in cazul de fata asimilata unui investitor institutional. O opinie contrara a fost enuntata, pentru Mediafax, de Mihai Muresian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest: "Cred ca principalul motiv pentru evolutia din ultimele doua sedinte este stirea privind posibila intrare a BCR in actionariatul combinatului. In aceasta situatie, chiar daca actionarii minoritari si-ar putea micsora participatia odata cu aplicarea acestei proceduri, faptul ca in actionariatul societatii va intra o banca de talia BCR arata valoarea companiei si din aceasta cauza pretul actiunii creste." Dupa inchiderea sedintei de vineri, Oltchim a revenit asupra informatiilor transmise initial si a precizat ca BCR nu a luat inca o astfel de decizie. "Oltchim informeaza ca al doilea studiu Roland Berger Strategy Consultants este in curs de finalizare si, in acest moment, in lipsa indeplinirii unor conditii esentiale, Banca Comerciala Romana nu a luat o decizie privind participarea la majorarea capitalului social al companiei noastre. Dorim sa mentionam ca Oltchim retrage cele afirmate in comunicatul din 7 octombrie, urmand sa tinem la curent publicul, investitorii si actionarii cu evolutia evenimentelor legate de acest subiect", se arata in ultimul comunicat remis vineri de Otchim Bursei. In document, compania mentioneaza ca BCR si-a aratat disponibilitatea, in cadrul unor discutii preliminare si neangajante, sa evalueze participarea la majorarea capitalului combinatului chimic, dar doar cu conditia indeplinirii "unor criterii si conditii prealabile clare", inclusiv prin confirmarea modelului de afaceri al companiei de catre un consultant independent, respectiv Roland Berger Strategy Consultants.O alta conditie este aprobarea de catre Comisia Europeana a implementarii unor masuri de sprijin pentru Oltchim. "O decizie ferma din partea BCR va fi supusa analizei si, eventual, adoptata de catre organismele decizionale ale acesteia doar dupa clarificarea si indeplinirea conditiilor solicitate de aceasta banca", se mai arata in comunicatul Oltchim.Cum problema intrarii BCR in actionariatul combinatului chimic este inca neclara, ca si interpretarea unei astfel de miscari, deciziile de investitii se pot lua tot din urmarirea parametrilor tehnici. Pe graficul zilnic al titlurilor OLT, se observa ca vineri, desi pretul a urcat intraday pana la un maxim de 0,241 lei/actiune, inchiderea s-a realizat pe rezistenta de 0,23 lei/actiune definita destul de clar in precedentele luni de tranzactionare. O ezitare normala pe un reper validat, dupa o ascensiune furibunda in ultimele doua saptamani. Intersectarea mediei mobile exponentiale de 21 de zile (EMA21) cu media mobila exponentiala de 55 de zile (EMA55), precum si trecerea indicatorului MACD intr-o conformatie conservatoare urmarind aceleasi repere Fibonacci (21,55,8) peste zona zero dau semnale "bullish", astfel incat investitorii care urmaresc intrarea pe o retragere sau la o eventuala retestare ca suport a nivelului de 0,23 lei/actiune au justificari importante. Pe de alta parte, structura lumanarii din ziua de vineri, cu inchidere aproape de mijloc si destul de departe de maximul intraday, coroborata cu un volum anormal de mare pare a indica o sedinta de distributie in care investitorii au preferat sa lichideze pachete importante pe o stire aparent pozitiva. In aceste conditii se impune si fixarea unui stop-loss ce poate fi plasat dupa preferintele investitorilor sub referinta de 0,2 lei/actiune, sub EMA55 sau - mai larg - sub minimul de la finalul lunii septembrie.