BVB, a doua piata din regiune dupa numarul de IPO-uri. Celelalte burse n-au listat nimic - 21 iulie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) este a doua piata de capital din Europa Centrala si de Est unde s-au incheiat cu succes oferte publice initiale (IPO) in trimestrul II din acest an, cu o valoare cumulata de peste 208 milioane euro, potrivit analizei IPO Watch Europe Q2 2017 realizata de PwC.Pe primul loc se afla Bursa din Varsovia, unde s-au inregistrat sase IPO-uri cu o valoare cumulata de 542 milioane de euro, urmata de Bursa de Valori Bucuresti cu doua oferte – Digi Communications si AAGES. In Europa s-au derulat 103 IPO-uri in trimestrul II, cu o valoare medie de 215 milioane euro. Oferta Digi Communications, de 207 milioane euro, este aproape de media europeana a IPO-urilor din aceasta perioada.Pe bursele din Praga, Zagreb, Viena, Sofia, Atena si Budapesta nu a existat niciun IPO in T1 2017, dar nici in T2.„Evolutia Bursei de Valori Bucuresti din primele sase luni din 2017, in context regional, reflecta o dinamica a pietei si o deschidere tot mai mare a companiilor romanesti pentru listarea la bursa. Avem evident de-a face cu un proces. In urmatoarea jumatate de an actiunile unei noi companii vor intra cel mai probabil la tranzactionare. Aceasta evolutie reflecta o maturizare treptata a pietei de capital si o schimbare de optica, atat din perspectiva companiilor, cat si a investitorilor. In acelasi timp vrem sa atragem atentia antreprenorilor pentru ca ei sa nu rateze aceasta oportunitate unica de finantare prin piata de capital si sa dobandeasca astfel o dimensiune noua a business-ului, mentioneaza, intr-un comunicat de presa, Ludwik Sobolewski, CEO BVB.Actiunile Digi Communications (DIGI), important furnizor de servicii de telecomunicatii din Romania si Ungaria, au intrat la tranzactionare la BVB pe 16 mai 2017, in urma finalizarii cu succes a celei mai mari oferte publice initiale (IPO) derulata de o companie privata pe piata de capital romaneasca, de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Actiunile AAGES (AAG), companie care proiecteaza si fabrica instalatii de incalzire prin inductie pentru o gama larga de aplicatii, au intrat la tranzactionare la BVB pe 19 iunie 2017, in urma unei oferte prin care actionarii au vandut 15% din companie pentru 5,49 de milioane de lei (1,2 milioane euro).