Bancile nu mai dau credite din cauza lui Catalin Chelu - directorul (CBC). Ce spune investitorul - 06 decembrie 2012
Programele de dezvoltare ale producatoarei de abrazive Carbochim Cluj Napoca se deruleaza cu dificultate din cauza riscului rezultat din concertarea (concentrarea de interese) de actiuni ale companiei de catre Catalin Chelu, potrivit conducerii companiei. Omul de afaceri galatean nu recunoaste concertarea, in ciuda unor decizii ca atare ale CNVM, autoritatea pietei. „Prezenta grupului de actionari concertati in jurul d-lui Chelu Catalin (circa 45% din actiuni) a facut bancile sa fie mai precaute in a acorda credite societatii, deci si credite pentru investitii. Desi, din punct de vedere financiar, proiectele societatii sunt fezabile, structura actuala a actionarilor reprezinta un risc pentru acordarea de credite societatii de catre banci“, a declarat Viorel Popoviciu, directorul general al Carbochim Cluj Napoca (CBC), pentru ECONOMICA.NET.La randul sau, Catalin Chelu acuza pe ceilalti actionari mari de concertare si ca, astfel, reusesc sa controleze societatea.„Ce sa spun despre banci, daca ei (conducerea companiei) sunt concertati si ma acuza pe mine. Cum ar mai putea sa conduca ei societatea daca eu as avea controlul. Si ultimele tranzactii dovedesc concertarea lor!“, a declarat Catalin Chelu, pentru ECONOMICA.NET.Cei mai mari doi actionari ai companiei (cu exceptia Electroarges) s-au grabit sa cumpere cate 5% de la un al treilea actionar vechi al companiei, tocmai pentru a evita o concentrare si mai mare de actiuni de catre Catalin Chelu. Electroarges Curtea de Arges (ELGS) este de asemenea de asemenea controlata de omul de afaceri galatean Catalin Chelu.Mircea Pietro Ionescu si Titus Dan Popa, doi oameni de afaceri din Timisoara care sunt actionari ai Carbochim de dinainte de anul 2000, si-au impartit saptamana trecuta, in mod egal, pachetul de peste 10% din actiunile CBC vandut de un al treila actionar. Astfel au ajuns fiecare la peste 15%. Titus Popa este dealer Renault, iar Mircea Ionescu are afaceri imobiliare, in turism si sanatate.Legea impune ca un grup de actionari care controleaza imperuna mai mult de 33% din actiunile unei compani, sa faca oferta publica de preluare obligatorie la un pret stabilit in urma evaluarii.Omul de afaceri galatean Catalin Chelu este un „obisnuit“ al sanctiunilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM, autoritatea pietei de capital), din cauza nerespectarii acestei prevederi legale, potrivit CNVM. El a fost acuzat ca nu a derulat ofertele publice obligatorii la nenumaratele companii (inclusiv Carbochim), pe care le-ar controla prin numeroasele sale vehicule de investitii. Catalin Chelu a contestat sanctiunile drept neindreptatite.De asemeni, Catalin Chelu a fost condamnat recent de judecatorii Tribunalului Bucuresti la cinci ani de inchisoare, intr-un dosar in care este acuzat ca a incercat sa-l mituiasca pe fostul secretar de stat in MAI Dan Fatuloiu. Verdictul nu este definitiv. Carbochim Cluj Napoca (CBC) este cea mai mare companie de produse abrazive din Romania si are o valoare de piata (capitalizare bursiera ) de aproape 32 de milioane de lei, aproape jumatate din maximul inregistrat pe parcursul anului, in timpul luptei pentru control dintre actionari.Compania a inregistrat un profit net de 721.800 lei, in primele noua luni ale acestui an, cu 51% mai mic decat in aceeai perioada a anului trecut, din afaceri nete de 22 milioane de lei, fata de 23,1 milioane de lei in aceeasi perioada a anului trecut.„Cu toate dificultatile, anul viitor intentionam sa achizitionam utilaje noi menite sa creasca gradul de competivitate al societatii. Investitiile vor fi facute din fonduri proprii si speram ca, totusi, sa putem sa atragem si alte fonduri“, a mai declarat directorul general Carbochim, pentru ECONOMICA.NET.Oficialul clujean spera ca profitul din aces an „sa se situeze undeva la nivelul anului trecut. Referitor la anul viitor, speram la mai bine, desi premisele economiei mondiale nu sunt dintre cele mai bune. Avem, insa, cateva solutii care, credem noi, ne pot duce la un plus fata de anul acesta“, a mai spus Viorel Popoviciu.„In functie de structura actionariatului, vom avea acces, mai greu sau mai usor, la resurse financiare si deci vom putea, mai mult sau mai putin, sa continuam modernizarea productiei“, a conchis directorul Carbochim.