Bani de la (FP) pentru pagubitii FNI - 17 aprilie 2013
In septembrie, este termenul la care ar putea fi satisfacuta solicitarea executorilor judecatoresti de a redirectiona, catre pagubitii FNI, comisioanele datorate de Fondul Proprietatea (FP) Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.Potrivit managerului Fondului, Greg Konieczny, plata depinde de indeplinirea a doua conditii juridice majore. „Timp de sase luni de la primirea notificarilor (in martie, n.r), trebuie sa platim comisioanele catre CVNM, astfel incat aceasta sa-si poata plati salariile. Prin urmare, incepand din septembrie, ar urma sa redirectionam dinspre CNVM o mare parte din comisioanele de circa 0,1% din valoarea medie a activelor nete ale FP, spre onorarea cererii investitorilor FNI“, a declarat managerul Fondului, pentru Economica.net. Totusi, „chiar si in septembrie, va trebui sa verificam din nou daca sunt indeplinite conditiile legale privind capacitatea de plata a salariilor de catre Comisie“, a mai precizat Konieczny.Pagubitii FNI, care au castigat in instanta despagubiri din partea CNVM, au trimis Fondului Proprietatea 282 de notificari, cerand Fondului sa redirectioneze platile comisionului aferent CNVM catre executorul judecatoresc, pentru o suma totala de peste 8,7 milioane de lei. Plata ar urma sa fie esalonata lunar. Activele nete ale FP sunt, in prezent, de aproape 13,8 miliarde de lei.