Basescu si Boc au parafat afacerea (RRC) - 04 octombrie 2010

Emil Boc declara vinerea trecuta ca va contesta in instanta conversia in actiuni a datoriilor Rompetrol desi, acum sase ani, cel putin doi membri marcanti ai PD, au votat, in comisiile parlamentare, legea care permite grupului Rompetrol sa nu-si plateasca datoriile. Este vorba despre un ministru si un fost ministru. La randul lui, presedintele Traian Basescu, cel care a zis zilele trecute ca Rompetrol trebuie executat pentru ca n-a platit datoria, este cel care a promulgat legea prin care, de la 1 octombrie, statul si-a luat adio de la jumatate de miliard de euro. La o zi dupa ce Rompetrol a facut conversia datoriilor catre stat in actiuni, deci a dat statului hartii, nu bani, premierul Emil Boc a declarat ca Guvernul nu este de acord cu masura si va obtine banii, jumatate de miliard de euro, in instanta. „Vom contesta decizia Rompetrol. Vom obtine in instanta aceste sume“, a declarat Boc, vinerea trecuta. Conversia datoriilor Rompetrol in actiuni a fost posibila in urma OUG 118/2003. Ordonanta a devenit Legea nr.89/2005. In acelasi an, legea care aproba, cu modificari, ordonanta lui Nastase, este promulgata de Traian Basescu. Modificarile se refera exact la modalitatea in care vor fi convertite in actiuni datoriile neplatite (adica obligatiunile nerascumparate la scadenta). Parcursul ordonantei prin comisiile Camerei Deputatilor arata ca inclusiv unii membri ai partidului de guvernamant de acum au votat ordonanta ale carei efecte premierul, sef al aceluiasi partid, spune acum ca le va contesta in instanta. Astfel, pe 4 martie 2004, se primeste avizul de la Comisia pentru Industrii si Servicii a Camerei, votat in unanimitate, inclusiv de Radu Berceanu si Anca Boagiu. In aceeasi luna, dar pe 17, avizul pozitiv este dat si de Comisia juridica a Camerei. Vicepresedinte al Comisiei, care a votat cu majoritate de voturi proiectul, era chiar Emil Boc. Ce s-a votat? Desi Guvernul sustine acum ca va contesta conversia datoriei in actiuni pentru ca nu este legala, votul comisiilor in care au votat membrii PD, in 2004, se referea exact la modalitatea in care se converteste in actiuni datoria care nu era platita la scadenta. Comisiile au votat ordonanta asa cum a trecut prin Senat, cu modificarile facute de aceasta din urma Camera. Iata una dintre cele patru modificari, votate acum sase ani, dar care acum nu mai este, in opinia Guvernului, legala: Articolul 7 va avea urmatorul cuprins: „Obligatiunile nerascumparate in conditiile art. 5 sunt convertibile la data scadentei, la optiunea emitentului, in actiuni ordinare avand un rang pari passu cu actiunile ordinare existente la data emisiunii. Valoarea nominala, exprimata in lei, a unei actiuni sau a totalului valorilor nominale, exprimate in lei, a numarului de actiuni rezultate din modificarea ulterioara, in sensul diminuarii sau majorarii valorii nominale, exprimata in lei, a unei actiuni la data emisiunii va fi egala cu valoarea nominala a unei actiuni de la data emisiunii, exprimata in lei, inmultita cu raportul dintre cursul de schimb euro/leu comunicat de BNR pentru data scadentei si cursul de schimb euro/leu comunicat pentru data emisiunii”. Acest articol, care creeaza dreptul Rompetrol de a nu plati o parte din datorie, la scadenta, a ramas in varianta finala a legii. Adica a fost promulgat si de Basescu, desi acum acesta spune ca Rompetrol trebuie executata pentru ca ar fi trebuit sa plateasca datoria in totalitate. Rompetrol beneficiaza de serviciile unei echipe redutabile de avocati, intre care si Ana Diculescu Sova, mama vitrega a senatorului PSD Dan Sova, jurist de asemenea. Totusi, ce a castigat statul? La data privatizarii, Petromidia era oprita, fiind intr-un stadiu apropiat de ruina. Pretul incasat de stat la acea data corespunde stadiului fizic al unor instalatii ce puteau fi valorificate, probabil, la fier vechi. Optiunea era limpede: rafinaria se vindea, cu un pret oarecare, fie se mentinea in stadiul respectiv, fara sa produca vreun venit si degradandu-se. S-a optat pentru prima varianta. Dupa repornirea rafinariei, in punga statului, au inceput sa curga bani tot mai multi de la Petromidia, proveniti de la o companie reinviata, care a inceput sa plateasca sume tot mai mari reprezentand impozit pe veniturile salariatilor ce au inceput sa fie reangajati, accize si TVA aferenta produselor realizate acolo, impozit pe profit s.a.m.d. Fara sa „faca“ nimic, statul a incasat, deci, sume enorme (cateva miliarde de euro in 5 ani) de pe urma unei platforme inerte care, pana atunci, ii producea numai pierderi. Intr-o socoteala globala, agentul economic numit stat n-a pierdut deloc de pe urma afacerii. Pretul mic de la vanzare s-a rasplatit cu varf si indesat din uzufructul cu care statul s-a indestulat ca urmare a repornirii rafinariei pe banii altora, nu ai statului.