Brokerii cred ca abia din august investitorii vor fi mai activi pe bursa - 08 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile OMV Petrom (SNP) au crescut joi cu 1,76%, dupa ce in primele minute pretul a urcat cu peste 5% pe fondul anuntului privind pretul maxim din oferta, intr-o piata in crestere cu doar 0,09% si unde titlurile Fondului Proprietatea (FP) au continuat sa asigure peste jumatate din lichiditate. Pretul actiunilor Petrom a avansat la un moment dat cu 5,52% peste inchiderea de miercuri. La finalul zilei titlu­rile erau cotate la 0,405 lei, In crestere cu 1,76%. Directorul de operatiuni al firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci considera ca evolutia actiunilor OMV Petrom a reprezentat "un salut" al investitorilor, care s-au convins ca statul va derula oferta si aceasta nu va ramane doar o promisiune. "Este o reactie de simpatie vizavi de faptul ca statul va face aceasta oferta. Pretul maxim propus este un indiciu bun pentru investitorii care vor sa subscrie in oferta. Deoarece nu este cu mult peste cotatiile din piata, investitorii isi pot face o idee cam cat va fi acel pret de referinta, cel minim. Eu cred ca va fi undeva in jur de 0,35 lei/actiune. Important este ca statul face aceasta oferta si, astfel, va creste free-float-ul (numarul de titluri aflate la tranzactionare - n.r.) actiunilor Petrom si in piata vor intra investitori straini de calibru, care s-ar putea uita si spre alte titluri listate la BVB", a declarat Murgoci. El a adaugat ca imbunatatirea ratingului Romaniei de catre Fitch ar putea reprezenta un atu pentru incheierea cu succes a ofertei de la OMV Petrom. "Era normal ca entuziasmul investitorilor dupa imbunatatirea ratingului Romaniei sa dureze putin, pentru ca majoritatea tranzactiilor sunt realizate de jucatori romani, care nu dispun de sumele pe care le au investitorii institutionali pentru a tranzactiona. Din acest motiv si lichiditatea a revenit la un nivel destul de redus. Probabil ca unii investitori isi pastreaza deja banii pentru oferta de la Petrom care va incepe saptamana viitoare, insa nu trebuie sa uitam si ca suntem intr-o luna de vara, cand de regula rulajele sunt mici", a explicat Murgoci. El considera ca investitorii straini care nu puteau investi in Romania din cauza ratingului "slab" vor intra mai tarziu in piata si numai dupa ce isi vor face anumite analize. "Acestia se misca mai incet, insa cand se misca o fac pe un termen indelungat. Trebuie sa studieze mai bine situatia din Romania si abia apoi vor incepe sa intre, iar astfel de miscari vor fi vizibile in piata, atat la capitolul volume, cat si la preturi", a adaugat brokerul. La finalul sedintei indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,21%. Actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 0,95%. Murgoci crede ca abia din luna august, cand se vor anunta rezultatele financiare semestriale, investitorii vor fi mai activi la tranzactionare. "Istoric vorbind, luna august este una in care incepe sa creasca interesul investitorilor pentru tranzactionare, deoarece dupa publicarea rezultatelor financiare jucatorii pot vedea cum stau companiile fata de bugete", a afirmat el. Spre finalul sedintei unele ordine de cumparare au ridicat cotatiile, astfel ca actiunile FP au crescut cu 1,62%, la 0,5335 lei. De urmarit astazi Titlurile Electroarges Curtea de Arges (ELGS) dupa ce s-au transferat ieri pe bursa mai multe pachete care au cumulat circa 8,8% din capitalul companiei. Cotatia Electroarges a urcat si astazi cu 9,6%, desi cea mai mare parte a tranzactiilor s-au derulat la un pret in scadere cu 13,3%. Actiunile OMV Petrom (SNP) dupa ce statul a publicat ieri prospectul de emisiune a ofertei prin care vizeaza vanzarea unui pachet de 9,84% din actiuni. Titlurile companiei au inchis ziua cu o apreciere de 1,8% si un pret de 0,405 lei/unitate. Evolutia burselor externe dupa ce piata americana a deschis ieri sedinta de tranzactionare cu o apreciere de 0,8% pe indicele S&P 500. Principalii indici europeni au recuperat scaderile din sedinta precedenta.