Bursa a crescut usor pentru a cincea sedinta consecutiv, pe un rulaj salvat de titluri (SNP) si (FP) - 11 iulie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a crescut usor, cu 0,3%, pentru a cincea sedinta consecutiv, intr-o piata unde tranzactiile mai ridicate cu actiuni OMV Petrom (SNP) si Fondul Proprietatea (FP) au asigurat peste 80% din rulajul de 29,3 milioane lei. In ultimele patru sedinte, indicele general al (BVB), BET-C, a crescut cumulat cu 2,42%, insa cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, astfel ca rulajele au continuat sa fie reduse.La inchiderea sedintei de miercuri, rulaje de peste 50.000 de lei inregistrau titluri emise de doar 11 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea actiunilor internationale."Deocamdata, este o perioada de vacanta si se mai fac doar ajustari de portofolii si tranzactii punctuale", a afirmat un broker.Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 29,3 milioane lei (6,6 milioane euro). Peste 80% din aceasta suma a fost reprezentata de operatiuni mai ridicate cu actiuni Fondul Proprietatea (16,1 milioane lei, din care doua deal-uri de 6,4 milioane lei) si OMV Petrom (8 milioane lei, din care doua deal-uri de 2,8 milioane lei)."Reactivarea cumparatorilor pe cele doua actiuni a venit pe fondul imbunatatirii sentimentului pentru pietele emergente si a apetitului de risc al investitorilor, dupa discursul presedintelui BCE Mario Draghi (care a afirmat saptamana trecuta ca pentru o perioada prelungita BCE va pastra dobanzile la nivelurile reduse din prezent sau poate chiar le va mai reduce - n.r.). In cazul actiunilor OMV Petrom, cel mai probabil sunt tot fondurile Templeton care au cumparat, mai ales dupa raportarea tranzactiei de marti. In acelasi timp, actiunile Fondului Proprietatea sunt un fel de proxy (intermediar - n.r.) pentru apetitiul de risc pe Romania, asa ca volumele au crescut odata cu imbunatatirea sentimentului", a spus brokerul.Lichiditatea pietei a fost cu mult sub cea de miercuri, cand un deal cu peste 3% din actiunile Fondului Proprietatea (264,5 milioane lei - 59,5 milioane euro) a ridicat rulajul la maximul ultimelor opt luni, respectiv la 281,7 milioane lei (63,3 milioane euro).La inchiderea pietei principale, pretul actiunilor Fondului Proprietatea a fost pe crestere cu 0,86%, la 0,643 lei, iar titlurile OMV Petrom au fost cotate la 0,422 lei, cu 0,26% peste ziua anterioara.Doua tranzactii negociate au fost realizate si cu actiuni BRD (BRD), pentru 1,5 milioane lei, in timp ce transferurile efectuate pe piata principala cu aceste titluri au cumulat 1 milion de lei. Actiunile bancii au incheiat ziua in crestere cu 0,26%, la 7,6 lei.In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost cu 0,28% peste nivelul de marti, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,23% peste sedinta precedenta.Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a incheiat ziua in crestere cu 0,5%.In acelasi timp, indicele extins BET-XT a urcat cu 0,33%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,28%.Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat in total actiuni de 194.000 de lei, fata de 4,9 milioane lei in sedinta precedenta. Totusi, peste 85% din rulajul pietei a fost asigurat de un deal cu 17,37% din actiunile firmei Nord Bucuresti (NORD), controlata de presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Florin Pogonaru, pentru 4,1 milioane lei.La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,3%. Pietele au deschis ziua in crestere usoara, insa apoi au pierdut castigurile usoare, in asteptarea minutei din sedinta de politica monetara din luna iunie a Rezervei Federale a SUA, care ar putea oferi noi detalii privind intentiile bancii centrale referitoare la programul de achizitii de obligatiuni.