Bursa vine catre investitori cu stirile diminetii - 03 noiembrie 2016
Operatorul de piață Bursa de Valori Bcuurești lansează pe portalul propriu un nou serviciu de informare, furnizând investitorilor elemente pe care trebuie să le cunoască la debutul ședinței de tranzacționare. Între orele 8.30 și 10.15, înaintea deschiderii sesiunii de tranzacționare de la Bursa de Valori București, pe portalul operatorului de piață, investitorii vor avea informațiile de bază înaintea oricăror deschideri de poziție. Care sunt cele mai recente valori ale indicilor bursieri și care este variația procentuală din ultima zi, lună și an, care sunt cele mai tranzacționate 3 companii și care a fost evoluția lor față de referință, care sunt evenimentele prinse în calendarul financiar, ce rapoarte curente au emis societățile listate, date privind evenimentele organizate de BVB, vor fi toate disponibile într-o casetă amplasată în partea dreaptă superioară a website-ului bvb-ro. Serviciul echivalent buletinelor dinaintea debutului piețelor bursiere se lansează începând de mâine, 3 noiembrie și va fi intitulat "Ce trebuie să știi înainte de începerea ședinței la BVB".