CA al (ALT) alege maine un presedinte interimar - 23 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Altur Slatina (ALT) a informat ieri Bursa de Valori Bucuresti ca, in urma arestarii lui Antonel Cristi Bunu, va alege maine un presedinte interimar al Consiliului de Administratie. Presedintele interimar va conduce Consiliul de Administratie pe "perioada absentei actualului presedinte", se arata in informarea transmisa BVB.Tribunalul Bucuresti a admis duminica dimineata cererea procurorilor anticoruptie de arestare preventiva pentru 29 de zile a lui Catalin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu si Stefan Badea, primul sub aspectul savarsirii infractiunilor de dare de mita si cumparare a influentei, respectiv complicitate la infractiunea de dare de mita.Catalin Chelu a fost prins in urma unui flagrant organizat vineri de catre procurorii anticoruptie, in timp ce incerca sa-i ofere 50.000 euro secretarului de stat in MAI, Dan Valentin Fatuloiu, pentru a rezolva favorabil dosare aflate in lucru la unitati de Parchet. Anchetatorii sustin ca, desi initial promisese ca-i va da lui Fatuloiu suma de 1 mil. euro, la 12 noiembrie 2010, Chelu s-a razgandit si i-a oferit secretarului de stat 50.000 euro (in numerar) si foloase materiale in valoare de aproximativ 270.000 euro (reprezentand contravaloarea unui teren si a unei case ce urma a fi construita de Chelu Catalin Constantin). Tot atunci, Chelu i-ar mai fi dat lui Fatuloiu 300.000 euro, si i-ar fi promis ca va suporta cheltuielile pentru construirea unei case in valoare de aproximativ 120.000 euro.Omul de afaceri Catalin Chelu este cercetat in alte 48 de dosare, aflate in lucru la unitati de politie si de Parchet, printre care trei sunt instrumentate de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infractiuni la legea pietei de capital, evaziune fiscala si spalare de bani, nefiind inceputa urmarirea penala impotriva omului de afaceri. Catalin Chelu detine indirect, prin Mecanica Rotes (METY) si Celule Electrice (CLEL), 43% din capitalul Altur, iar Eastern Eagle Fund controleaza 9,61%.Altur are un capital social de 82,4 milioane lei, divizat in 824,3 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.In prima parte a sedintei bursiere de luni a fost realizata doar o tranzactie cu actiunile Altur in valoare de 1.000 de lei, la pretul de 0,0411 lei, in scadere cu 0,24%. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 33,8 milioane lei.