CNVM va sanctiona dur incalcarile reglementarilor in tranzactiile cu actiuni FP - 25 ianuarie 2011
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a avertizat brokerii si investitorii sa respecte toate prevederile aplicabile in timpul tranzactiilor cu actiuni ale Fondului Proprietatea (FP), care a fost listat pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pe 25 ianuarie.
„In contextul admiterii la tranzactionare pe piata reglementata administrata de BVB actiunile emise de S.C. Fondul Proprietatea S.A., Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare solicita tuturor participantilor si investitorilor respectarea cu strictete a prevederilor aplicabile in ceea ce priveste introducerea si executarea ordinelor”, se arata intr-un comunicat al institutiei de reglementare.
Oficialii CNVM avertizeaza ca vor intensifica supravegherea si verificarea operatiunilor derulate cu actiuni emise de Fondul Proprietatea, atat in timp real, cat si ulterior realizarii acestora, urmand a sanctiona drastic orice incalcare a prevederilor legale.
Calificata de Mark Mobius, presedintele Franklin Templeton, drept o „injectie cu adrenalina”, listarea Fondului Proprietatea pe BVB a provocat cresterea lichiditatii pe bursa la 7,35 milioane de euro, doar in primele zece minute de tranzactionare.
Pretul de deschidere al actiunilor FP a fost de 0,6020 lei/titlu, pretul maxim inregistrat pana in ora 13.45 fiind de 0,6750 lei/titlu.