Capitalismul, in umbra pietelor financiare moarte - 14 septembrie 2012

Rezerva Federala Americana reprezinta chiar miezul problemelor economice cu care ne confruntam, a declarat pentru CNBC, la inceputul acestei saptamani, David Stockman, fondator la Heartland Industrial Partners si care in timpul mandatului prezidential al lui Ronald Reagan a ocupat functia de director al Office of Management and Budget (OMB). In opinia sa, banca centrala a SUA a distrus pietele de capital; ratele de dobanda nu mai inseamna nimic, toti investitorii stau cu ochii pe urmatoarea miscare a Fed, iar Wall Street-ul nu este altceva decat o suma de computere care tranzactioneaza in functie de banca centrala.Stockman nu crede in agenda candidatului republican la presedintia SUA, Mitt Romney, care vorbeste despre revigorarea unui capitalism vibrant in America. "Cum poti sa faci asta atunci cand pietele financiare sunt moarte?!", a zis fostul oficial. El spune ca dobanzile la care se poate imprumuta Trezoreria, de 3,3% pentru bondurile de 30 de ani, de 1,1% pentru emisiunile cu scadenta la 10 ani si de 0,6% pentru cele cu maturitate de cinci ani sunt absurde. In mod normal, Congresul ar trebui sa diminueze cheltuielile in sistemul social si de sanatate, sa confrunte direct complexul militaro-industrial caruia sa ii taie contractele si sa reformeze Codul fiscal. "Nu o vor face daca pot imprumuta bani gratis pentru totdeauna datorita Fed si nebunilor care conduc institutia", a spus Stockman.Sprijinul pentru industria bancara americana a fost o gresealaCea mai mare greseala a autoritatilor a fost facuta in septembrie 2008, cand institutiile financiare de pe Wall Street au beneficiat de bailout. De fapt, ar fi trebuit ca banca de investitii Morgan Stanley sa fie lasata sa mearga in mormant, pentru ca asa se cuvenea ca urmare a speculatiilor in care aceasta s-a lansat si a bilanturilor financiare iresponsabile pe care le aveau.Industria bancara americana a beneficiat de un ajutor nemeritat, iar acum autoritatile rasufla usurate dupa o criza despre care pretind ca nu se stie de unde a venit - probabil adusa de un meteorit sosit din spatiu... Chiar daca recesiunea s-a sfarsit, banca centrala continua sa pastreze ratele de dobanda la zero. Stockman aminteste ca in anii '90, cand el a lucrat pe Wall Street, mentinerea timp de sase ani a dobanzilor zero nu ar fi putut fi socotita altfel decat ca fiind gresita.Economia SUA trebuie sa intre in recesiuneBugetul presedintelui Barrack Obama este o fantezie, considera fostul oficial al Administratiei Reagan. Practic, se incearca mentinerea unor cheltuieli ridicate de asistenta sociala si medicala fara a se umbla la taxe. Daca scutirile de impuneri promovate in mandatul lui George Bush si prelungite la sfarsitul anului 2010 ar fi lasate sa expire pentru reechilibrarea bugetului, economia ar intra in recesiune, dar aceasta este exact ceea ce trebuie sa se intample, in opinia lui Stockman. "Trebuie sa ne multumim sa mancam doar broccoli. Nu putem sa continuam sa stimulam artificial aceasta economie imprumutand din viitor", a declarat acesta.Curatarea sistemului financiar bolnav trebuie sa inceapa cu banca centralaIn general poti impulsiona fiscal sau monetar economia atunci cand aceasta se afla la capatul unei recesiuni, insa acum SUA se afla in cea de-a 39-a luna consecutiva de revenire economica, iar autoritatile nu dau semne ca vor sa opreasca stimulii. "Ciclul economic mediu de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial a fost de 48 de luni. Suntem in cea de-a 39-a luna, iar baietii si fetele de pe Wall Street se roaga de Fed pentru alta injectie de zahar. In asa hal de bolnav este sistemul, iar vina apartine Rezervei Federale!", spune Stockman. Presedintele american care va dori sa repuna sistemul capitalist pe picioare va trebui sa inceapa prin demiterea lui Bernanke. Curatarea casei trebuie sa inceapa cu Fed-ul, pentru ca de la aceasta institutie a aparut criza din 2008 si tot din cauza acesteia acum cei care economisesc sunt zdrobiti, in timp ce traderii primesc bani imprumut la o zi cu dobanda zero pentru a-si finanta activitatile speculative.Noi critici ale programelor de relaxare cantitativaPolitica de relaxare monetara a Rezervei Federale Americane continua sa primeasca importante critici chiar din partea unor fosti reprezentanti ai institutiei. Invitat la CNBC, Mark Olson, Co-chairman la Treliant Risk Advisors si fost guvernator in cadrul Fed, a declarat ca o noua interventie cu injectii de lichiditate a bancii centrale nu ar avea impact asupra economiei, ci cel mult unul de ordin psihologic asupra pietelor financiare.Olson explica si de ce Rezerva Federala nu ar trebui sa lanseze o noua runda de relaxare cantitativa: beneficiile ar fi minore asupra pietei imobiliare, iar impactul ar fi nul asupra problemelor din Europa si asupra crizei fiscale a SUA. Pe de alta parte, un asemenea program nu ar reprezenta un joc major, ar implica un risc minor in ceea ce priveste presiunile inflationiste, in timp ce lichiditatea ar putea fi retrasa cu usurinta de Fed in cazul unor efecte adverse. Totusi, in ansamblu, o noua etapa de relaxare cantitativa aduce riscuri suplimentare si de aceea s-ar putea ca banca centrala sa nu o initieze.