Catalin Chelu dupa achizitia (UARG): Nu mai avem mult pana ce ne facem un mic SIF - 18 iulie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Catalin Chelu, unul dintre cei mai importanti investitori de pe bursa, si-a trecut in portofoliu la finele saptamanii trecute un pachet de circa 33% din actiunile Argus Constanta (UARG) si spune ca va continua seria de achizitii din ultima perioada pe masura ce-si diminueaza participatiile la SIF-uri, construindu-si astfel propriul portofoliu de companii. Omul de afaceri din Galati este deja la a cincea achizitie anul acesta, precedenta avand loc la finele lunii trecute cand a cumparat un pachet de 46,5% din actiunile producatorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC) pentru cateva milioane de euro. Chelu a luat prin surprindere investitorii de la bursa devenind peste noapte principalul actionar al Argus, care este unul dintre cei mai mari producatori locali de uleiuri vegetale, in schimbul sumei de peste 38 mil. lei (8,9 mil. euro), aceasta fiind cea mai mare investitie a sa de pana acum. "Nu mai avem mult pana la un mic SIF care sa concureze de la egal la egal cu SIF-urile. Noi am incercat sa facem lucruri bune la companiile unde am ajuns si dorim performanta. Cheltuielile SIF-urilor cu salariile si alte cheltuieli de administrare sunt exagerat de mari in raport cu activitatea acestora. Incerc sa-mi diminuez participatiile pe SIF-uri", a declarat Catalin Chelu. Omul de afaceri a mai cumparat anul acesta pachete semnificative de actiuni la producatorul de vase emailate si seminee Ves Sighisoara (VESY), la producatorul de obiecte ceramice Faimar Baia Mare (FMAR) si producatorul de incaltaminte Aurora Targu-Frumos (AUR). Anul trecut el a achizitionat producatorul de aspiratoare electrice Electroarges Curtea de Arges (ELGS) si producatorul de lactate Natura Targoviste (INBO), platind pentru ambele companii peste sase mil. euro. "Argus este o activitate alimentara profitabila, cu o evolutie buna si constanta in ultimii ani. Compania are personal putin si un raport cifra de afaceri la numar de personal foarte bun. Sigur ca dorim sa ne impunem in conducere. In ceea ce priveste conducerea executiva cred ca cei de acolo si-au facut treaba foarte bine. Poate vom aduce putin aer proaspat in sensul de eficientizare si diminuare a cheltuielilor si idei noi legate de activitatea de desfacere", a declarat Catalin Chelu. SIF Oltenia (SIF5), care detinea inainte 22% din actiunile Argus, a raspuns la cumpararile realizate de Catalin Chelu achizitionand de pe piata circa 5% din actiuni si detine in prezent circa 27% din companie. Un alt actionar important este SIF Banat-Crisana (SIF1), cu un pachet de 5% din actiuni. Daca in anii trecuti Catalin Chelu se afla in relatii bune cu conducerea SIF Oltenia, de la care a achizitionat producatorul de componente auto Altur Slatina (ALT) si producatorii de lactate Lacta Giurgiu (INEM) si Lactate Natura Targoviste (INBO), in ultima vreme relatiile cu managerii SIF-urilor s-au racit. Chelu si SIF Oltenia s-ar putea bate in continuare pentru controlul Argus, care este una dintre cele mai "vanate" actiuni de pe RASDAQ tocmai pentru ca niciun actionar nu detine un pachet majoritar. Principalul vanzator de actiuni Argus a fost Vasile Leu, presedintele companiei, care si-a lichidat participatia de 11,3% din actiuni si a incasat trei mil. euro. Leu s-a retras anul trecut de la sefia Argus Constanta dupa ce a condus timp de 20 de ani compania lasandu-i locul fiului sau, Mircea Theodor Leu. Odata cu achizitia Argus, Chelu a cumparat practic si Comcereal Tulcea (CTUL), in conditiile in care producatorul de uleiuri vegetale detine o participatie de 66,75% din Comcereal Tulcea, care este unul dintre principalii furnizori ai Argus. La ultimul pret din piata, compania din domeniul agricol are o capitalizare de 3,9 mil. euro. "Daca mai apar oportunitati in piata vom converti din actiuni SIF prin vanzare pentru a strange resursele financiare necesare. M-am gandit si la ideea de a lista o companie pe bursa cu toate participatiile achizitionate, dar este un gand foarte indepartat mai ales ca CNVM-ul impune atat de multe restrictii. Sunt de parere ca CNVM pune prea multe bete in roate investitorilor mari pentru a apara interesele micilor investitori si din aceasta cauza nu ajuta la dezvoltarea pietei. Investitorii importanti de la bursa sunt supusi la foarte multe presiuni si obstacole", a precizat Catalin Chelu. El a investit din octombrie 2010 si pana in prezent peste 18 mil. euro, pentru a deveni actionar semnificativ in sapte companii de pe bursa, si desi a fost sanctionat de mai multe ori de catre CNVM nu a derulat oferta publica de preluare la niciuna dintre societatile achizitionate. Legea pietei de capital prevede ca in cazul in care un investitor sau un grup de investitori ajunge sa detina un pachet de control de peste 33% din actiuni trebuie sa deruleze oferta publica pentru achizitia restului de titluri de la ceilalti actionari.