Cei mai mari investitori din Romania dau bani pe distractie. Ce hoteluri au cele 5 SIF-uri si cat valoreaza - 23 mai 2014
SIF Banat Crisana (SIF1) a inceput o noua ofensiva impotriva unuia dintre principalele defecte al turismului romanesc: fragmentarea activelor, respectiv a managementului lor. A facut primul pas in constructia holdingului SIF Hoteluri SA. SIF-urile au mai ramas cu aproape o suta de hoteluri, dupa ce au mai ratat astfel de ofensive, duse cu sau fara mare convingere. SIF Transilvania (SIF3) are cele mai multe hoteluri, dar a renuntat la o strategie in domeniu, similara cu cea a SIF1, si nu pare sa mai vrea altceva decat sa-si scoata banii din investitii. Dragos Bilteanu, presedintele SIF Banat Crisana (SIF1), a inceput de luni aplicarea planului sau de a separa din portofoliul SIF1 si a concentra, intr-o singura firma, managementul companiilor din portofoliu care au hoteluri. Cu peste 97% din voturi la dispozitie, SIF1 nu a avut probleme sa schimbe numele firmei Calipso din Oradea (CAOR) in SIF Hoteluri S.A, care ar urma sa administreze si celelalte noua firme hoteliere ale SIF1.SIF Hoteluri S.A. urmeaza sa fie cel putin administratorul celorlalte noua companii turistice din portofoliul SIF1, care au hoteluri. Portofoliul hotelier al SIF1 valoreaza circa 115 milioane de lei, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), potrivit celor mai recente raportari.SIF Banat Crisana (SIF1) detine al doilea cel mai valoros portofoliu hotelier dintre SIF-uri, dar acesta este de cinci ori mai mic decat cel al SIF Transilvania (SIF3), care valoreaza peste 560 de milioane de lei.Celelalte trei SIF-uri nu mai adauga decat cateva zeci de milioane de lei la valoarea totala a companiilor hoteliere ale SIF-urilor, de 745 milioane de lei. Desigur, valoarea reala a hotelurilor este mult mai mare. Cifra este capitalizarea bursiera realizata cu cotatii care subevalueaza companiile din cauza lichiditatii lor foarte reduse la BVB. Cu SIF Hoteluri, SIF1 incearca sa reuseasca ceva de care SIF3 pare sa nu mai fie interesata.O mai veche strategie a SIF Transilvania (SIF3) viza concentrarea companiilor turistice din portofoliu in trei lanturi hoteliere specializate pe turismul balnear, turismul de afaceri si respectiv pe litoral. SIF3 nu a mai apucat sa faca progrese cu strategia sa, iar SIF1 abia a inceput sa si-o aplice pe a sa, care nu poate fi foarte diferita, cu toate ca echipa lui Bilteanu nu lasa nimic sa transpire din planuri.Hotelierii de la SIF Banat Crisana. Doua dintre companiile turistice ale SIF1 sunt in TOP 10 - cele mai mari detineri din portofoliul propriu. Calipso (CAOR), care opereaza un hotel de patru stele in Oradea sub brandul DoubleTree by Hilton, ocupa 2,4% din activele SIF1, de peste 1,25 miliarde de lei. Hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea a fost deschis in luna septembrie si are 147 de camere, patru sali de conferinta, o sala de receptii si un restaurant cu specific mediteranean. DoubleTree by Hilton este un brand hotelier international sub care functioneaza in peste 300 de hoteluri din toata lumea.Calipso, sau SIF Hoteluri dupa ce formalitatile se vor fi terminat, va vinde 40 din activele sale (magazine, alimentatie publica, brutarie, cofetarie) pentru cel putin patru milioane de euro. Azuga Turism conteaza pentru 2,4% din portofoliul SIF1 si a facut obiectul unei operatiuni controversate a lui Bilteanu, care ar fi cumparat-o cu 20 de milioane de lei pentru SIF1, printr-un intermediar, de la Romenergo, compania pe care a condus-o inainte de a veni la carma SIF. Azuga Turism detine un hotel cu 27 de camere si telegondola din Azuga, pe Valea Prahovei,SIF Banat - Crisana (SIF1) mai detine in domeniul 95% din actiunile Hotel Mesesul Zalau, 99% din Valy Tim din Timisoara, care au hoteluri de trei stele sub brandul Euro Hotel. SIF1 mai are 87% din Rusca Hunedoara (RSCA), care detine 11% din Continental Astoria Arad, 9% din Apollo Deva si 23% din Cabana Mogosa. De asemeni, SIF Banat-Crisana (SIF1) a investit si in capitalul social al firmei Central din Petrosani, detinatoarea hotelului cu acelasi nume si in hoteluri in Cluj (Hotel Beta) si Baia Mare. Termenii pariului hotelier al lui Bilteanu nu sunt cunoscuti. Printr-o simpla redenumire a Calipso, a evitat sa mai fie sanctionat pentru lipsa de transparenta, ca in cazul SIF Imobiliare, o firma off shore pe care a infiintat-o in Cipru si in care a topit 18 companii din domeniu. Calipso (SIF Hoteluri) este listata pe piata principala a BVB si nu poate ocoli cerinte mai stricte de raportare. Chiar si asa, SIF1 nu doreste sa faca publice detalii despre holdingul turistic si probabil ca acesta se va dezvolta prin pasi marunti ca aceia facut luni. SIF Transilvania vrea profit mai rapidSIF Transilvania (SIF3) are peste 60 de hoteluri la mare, la munte, in mai multe capitale de judet si la Baile Felix de langa Oradea. Acum isi propune sa-si vanda „pachetele de actiuni din domeniul turism – statiuni balneare pentru a recupera rapid investitiile efectuate", potrivit strategiei de administrare pana in 2017 raportata la BVB.Plasamentele noi au fost reorientate spre tinte care ofera castiguri de capital si dividende pe termen lung si venituri speculative pe termen scurt.In plus, SIF3 a devenit mai selectiva cu investitiile decat i-ar fi permis propria strategie acum cativa ani. Aplicarea vechii strategii a celor trei lanturi hoteliere a fost inghetata, daca nu chiar abandonata. Sub brandul Aro Palace Brasov trebuia consolidate toate hotelurile din capitalele de judet potrivite pentru turismul de afaceri si pentru cel de tranzit.Companiile balneare si cu profil "spa" urmau sa fie concentrate sub sigla Turism Felix (TUFE), din Baile Felix, iar companiile de pe litoral sa fie absorbite de THR Marea Neagra (EFO). SIF3 se mai baza si pe atragerea de fonduri europene, in modernizarea si dezvoltarea bazelor de tratament balnear, respectiv de gazduire a evenimentelor corporatiste. Tratament Balnear Buzias (BALN), Turism Covasna (TUAA), Turism Felix (TUFE) si Tusnad SA (TSND), au avut chiar planuri concrete in acest sens. Tusnad SA a modernizat fostul Hotel Olt din statiune si l-a relansat ca Hotel O3zone, dar a folosit un imprumut obligatar la care a subscris SIF3. SIF 3 mai este prezent in Ploiesti, Slatina, Constanta, Bucuresti si Vatra Dornei (Dorna Turism). SIF3 nu a renuntat, formal, la vechea strategie, dar invita pe eventualii parteneri sa investeasca in planurile sale privind Aro Palace Brasov, Tusnad S.A. (TSND), THR Marea Neagra (EFO), THR Prahova (TUSI), Statiunea Oglinzi de langa Tg Neamt si privind perla corpanei, Turism Felix Baile Felix (TUFE). O forma de parteneriat este si vanzarea unor parti consistente din actiunile companiilor respective, ori chiar vanzarea integrala. Nume sonoreNumele sonore, precum Aro Palace Brasov, gazda istorica a Festivalului „Cerbul de Aur", Orizont Predeal si hotelurile International, Termal si Nufarul din Baile Felix fac bani buni pentru SIF3. Despre acestea ECONOMICA.NET a scris in mai multe randuri, ca si despre proiectul statiunii Oglinzi de langa Tg Neamt, care ar fi trebuit sa atraga investitii de 30 de milioane de euro. Despre SIF3 pe litoral ar mai trebui amintiti cate ceva. Din strategia turistica a SIF Transilvania mai facea parte si promovarea vanzarilor inclusiv printr-o agentie de turism proprie, Transilvania Travel. Firma a facut afaceri de 12 milioane de euro in 2006 si de peste 7,5 milioane euro in 2012, dar nu a fost suficient pentru patronii de la SIF3. Transilvania Travel asigura 43% din vanzarile, de aproape 16 milioane de lei, ale celei mai importante companii hoteliere de pe Litoral a SIF3, THR Marea Neagra (EFO).Randamentul participatiilor turistice este prea mic fata de capitalizarea acestora. Portofoliul turistic al SIF3 a asigurat 45,5% din valoarea totala detinerilor sale de actiuni, de peste 560 de milioane de lei.In TOP 10 detneri SIF3, Aro Palace e pe locul 3 (8,2% din activelle totale de 1,18 miliarde de lei), urmata de Turism Felix (TUFE, 4,3%), de Orizont Predeal (ORTU, 2,9%), THR Marea Neagra (EFO, 2,4%) si de Turism Lotus Felix, o filiala a TUFE. Totusi, dividendele livrate de companiile turistice au acoperit doar 12,8% din totalul incasate de SIF3, de peste 13,5 milioane de lei, situandu-se dupa banci si dupa industrie (43%, respectiv 32%). Sectorul financiar si cel industrial ocupa 17, respectiv 20% din valoareas portofoliului SIF3, dar aduce bani in proportii mult mai mari decat turismul. lIn portofoliul SIF3 vor mai fi fiind si alte hoteluri cunoscute, supravietuitoare ale fragmentarii proprietatilor hoteliere, rezultata din privatizarea haotica si din luptele dintre actorii ai acesteia. Predecesoarea SIF Transilvania (FPP, Fondul Proprietatii Private) a mostenit cel mai mult din activele turistice ale statului puse pe bursa. SIF3 a rezistat pana prin 2002 jocului national care trebuia sa dea cate un hotel pe litoral fiecarei persoane influente interesate. Apoi a cedat.De pilda, din compania Neptun-Olimp (NEOL), la care statul este inca actionar majoritar (52%), s-au desprins atat de multe firme incat este greu sa li se mai tina numarul.Acum Neptun Olimp (simbol bursier NEOL) mai are doar un complex de cinci vile de patru stele, un restaurant (La Barchetta), o pizzerie, „constructia" fabricii de gheata si o agentie de turism. NEOL mai are participatii consistente la Crama Murfatlar si la unele companii desprinse din vechea companie. Statul a luat bani de la NEOL si pentru defunctul proiect Dracula Park. SIF 3 a trebuit sa se multumeasca sa detina pachete minoritare la doar patru firme din „localitatea Neptun" si la una din Olimp, care au rezultat din divizarea NEOL. Multe din acestea si-au luat numele de la hotelurile de pe urma carora traiau. Altele patru fructe ale divizarii NEOL au fost vandute de Guvern (sau SIF3) companiilor unor oameni de afaceri ca fratii Micula (Balea Estival 2002 - BLEA, Romanta Estival 2002 – ANTA). Firme care au legatura tot cu patronii imperiului Rieni Drinks beneficiaza, tot in Neptun, de firmele Terra Estival 2002 (prezenta inca la bursa cu simbolul TERA si pe litoral cu Hotel Caraiman), Hotel Club Estival 2002 (CLUB, are de fapt Hotel Slatina), Clabucet Estival 2002 (UCET) si o alta firma din Neptun, care se ocupa cu „spalarea si curatarea (uscata) a articolelor textile si a produselor din blana" au fost vandute. De faramitarea portofoliului „estival" al SIF3 nu sunt straini unii brokeri cunoscuti de la BursaTHR Marea Neagra (EFO) a doua mare companie estivala detinuta de SIF3 este una dintre cele cautate de investitori la BVB. In 2003, EFO fuziona cu Venus S.A., Saturn S.A. Carmens Silva S.A. Eforie Sud si Miorita Estival (hotel Miorita Neptun), intr-unul din eforturile de concentrare ale SIF.EFO avea o multime de hoteluri, restaurante si vile in Eforie Nord si Sud, Saturn, Venus pe care a inceput sa le vanda prin licitatii cu strigare. Mai are patru hoteluri in Eforie Nord, iar pentru trei cauta cumparatori. In acestea investitiile se rezuma la mentinerea unui grad minim de dotari cat sa nu sperie turisii. Cazul Hotelului Vraja Marii, un complex hotelier aflat chiar pe plaja, altadata o bijuterie a statiunii, este flagrant pentru esecul SIF Transilvania in incercarea de a concentra si eficientiza activele de pe litoral. Hotelul de doua stele este la 30 de metri de mare, este curat, dar cautat doar de nostalgici pentru preturile mici. Terasa si restaurantul aferent complexului sunt abandonate si sub lacat.La alte 50 de metri incepe seria de taverne, de „bumping cars" si de discoteci ad-hoc si de hoteluri nou construite, cu vagi pretentii de ospitalitate, dar in care turistii sufera de lipsa de oferta a statiunii.Alte hoteluri ale EFO mai sunt in Eforie Sud (3), Neptun (1), Venus (3) si Saturn (12). Compania si-a orientat eforturile spre Saturn.Si alteleFata de SIF3 si SIF1, SIF Moldova (SIF2), SIF Oltenia (SIF5) si SIF Muntenia (SIF4) nu conteaza „in joc". La SIF2 turismul nu conteaza ca domeniu in portofoliu si nici nu este precizat. Are un hotel in Braila (Istru) pe care l-a scos la vanzare (8,7 milioane lei pentru 47% din actiuni).SIF Muntenia (SIF4) a fost ispitita cu un complex select, Casa de Bucovina Club de Munte (BCM). SIF Oltenia (SIF5) are 75% din Complex Hotelier Dambovita si, in acelasi judet, Turism S.A. Pucioasa.Toate trei, si SIF2, si SIF5 si SIF4 au insa participatii la companiilor celorlalte doua.Participatii comuneSIF-urile au fost intotdeauna partenere atunci cand le-a convenit. SIF5 are aproape 17% la Turism Felix (TUFE), iar SIF2 0,9%. SIF 2 si SIF5 au sustinut si investitia SIF3 la o filiala a TUFE, Turism Lotus Felix. SIF5 mai are are aproape 12% din Tusnad SA (TSND), a SIF3, si 11,5% din Rusca Hunedoara (RSCA), a SIF1. La Casa de Bucovina a SIF4 este partenera si cu SIF3.SIF3 mai are mici pachete din hotelurile bucurestene Lido (3,3%), Perla Majestic (4,8%), 11,3% din Bucuresti Turism (BUTU), care administreaza hotelul de pe Calea Victoriei sub marca Radisson.