Ceva e putred pe Bursa din Danemarca - 14 noiembrie 2014
OW Bunker, furnizor de combustibili pentru industria maritima, si-a anuntat falimentul la numai opt luni de la listarea pe NASDAQ OMX dupa raportarea unei fraude de 275 mil. dolari. O oferta publica derulata pe pietele de capital din nordul Europei in luna martie a acestui an s-a dovedit a fi o teapa de proportii. Compania OW Bunker, furnizor de combustibili pentru industria maritima adusa pe NASDAQ OMX la o valoare de piata de 900 milioane dolari, a cerut protectia sub legea falimentului dupa raportarea unor pierderi de 275 milioane dolari printr-o combinatie intre o frauda a biroului sau din Singapore si o administrare frauduloasa a riscului. „Surprize ca acestea sunt otrava pentru Bursa si asta este una dintre surprizele mari”, a declarat pentru Bloomberg Carsten Borring, sef pentru listari si piete de capital la Copenhaga pentru operatorul nordic de piata NASDAQ OMX. „Chiar nu este bine”, a continuat acesta. Actiunile OW Bunker vandute in oferta la pretul de 145 coroane daneze s-au tranzactionat de la listare si pana in luna iulie a.c. in zona de 175 coroane daneze, pentru a se prabusi in octombrie cu peste 50% in jurul reperului de 75 coroane daneze, inaintea anuntului devastator privind falimentul. „Nu am nicio indoiala ca acest caz va lovi in investitori si in Bursa. Piata de actiuni depinde profund de relatia de incredere dintre investitori si companii”, spune Borring. Potrivit presedintelui OW Bunker, Niels Henrik Jensen, in spatele posibilei fraude stau operatiuni derulate de biroul din Singapore, dar a spus ca nu poate specula mai mult. Pierderea din divizia asiatica este de 125 milioane dolari, in timp ce alte 150 milioane dolari au fost pierdute in urma unei administrari deficitare a riscului pentru care seful departamentului de profil, Jane Dahl Christensen, a fost demis. Preocuparea principala a acestuia este acum sa gaseasca noi surse de cash pentru a tine compania pe linia de plutire dupa ce deja bancile cu care lucra au refuzat sa mai finanteze activitatile. Ce spune banca ce i-a adus pe faliti pe BursaPrintre acestea, grupul Nordea, care a si ajutat la listarea pe Bursa a OW Bunker. In octombrie a.c., cea mai importanta banca din zona Scandinaviei recomanda clientilor sai sa cumpere actiunile furnizorului de servicii maritime. Reprezentantii acesteia s-au declarat „socati” de falimentul anuntat. „Nimeni nu poate prevedea aceasta activitate frauduloasa a indivizilor; nimeni nu putea prevedea ca societatea va realiza pierderi de asa o magnitudine dupa IPO”, a declarat Stephan Ghisler-Solvang, purtatorul de cuvant al Nordea. Banca a organizat book-ul ofertei publice impreuna cu Morgan Stanley si Carnegie Investment Bank. Reprezentantii Altor Equity Partners, fondul de private equity care a controlat OW Bunker din 2007 si pana la listare, s-au declarat „profund ravasiti” de revelarea fraudei. „Situatia a devenit un bulgare de zapada intr-un timp foarte scurt”, spune Soeren Johansen, partener la Altor si membru in Consiliul de Administratie al OW Bunker. Politia daneza incearca acum sa determine unde se stabileste jurisdictia fraudei in functie de unde a fost comisa aceasta, conform inspectorului Michael Kjeldgaard.Data viitoare, investitorii cica ar trebui sa fie mai atenti„Nu este pentru prima data cand se intampla asa ceva”, spune Borring. „Investitorii se vor uita cu grija mai mare data viitoare”, a continuat reprezentantul Bursei nordice. Si pe piata romaneasca de capital investitorii au avut surprize extrem de neplacute la putinele oferte publice derulate in ultimii zece ani. Cazurile extreme sunt reprezentate de Flamingo International si Contor Group Arad, care au dat faliment, in timp ce pentru emitenti precum Teraplast SA (TRP), Alumil Rom Industry (ALU), STK Emergent (STK) sau iFond Gold (IFG) cotatia se afla cu aproximativ 80% sub pretul de IPO.