Chisu, IFB Finwest: Volatilitatea pe actiunile (FP) va fi ridicata in aceasta saptamana - 25 ianuarie 2011
Bursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de tranzactionarea in urcare usoara, in contextul listarii de maine a Fondului Proprietatea.“Ziua de maine va fi una care va avea prin importanta sa o prezenta notabila in istoria pietei de capital moderne. Avem in sfarsit un exemplu de companie care detine foarte multe calitati: transparenta, free-float, management performanta si se va bucura de un interes ridicat”, a declarat Mihai Chisu (foto), broker la IFB Finwest pentru Wall-Street.ro.Lichiditatea pietei de actiuni a urcat la 15,2 milioane lei (3,56 mil. euro), iar rulajul total al BVB a fost de 37,74 milioane lei (8,84 mil. euro) in urma unor schimburi cu obligatiuni de 22,05 milioane lei.“In aceasta saptamana volatilitatea va fi ridicata pentru titlurile FP deoarece in jurul acestui emitent sunt doua curenturi de opinie: unul care spune ca actiunile trebuie sa creasca in primele zile si celalalt ca actiunile FP au fost acumulate din timp pentru a fi speculate dupa listare si va duce la o corectie destul de rapida a actiunilor. Daca actiunile vor suferi o depreciere rapida ii va determina pe ceilalti investitori sa ia o atitudine de asteptare”, apreciaza brokerul.Chisu le recomanda investitorilor mai neexperimentati sa astepte cateva zile pentru stabilizarea preturilor.Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,19%, pana la 5.766,23 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a crescut cu 0,26%, la 3.368,36 puncte.Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 1,08%, la 24.048,20 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a castigat 0,19%, la 11.842,90 puncte.Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,57%, la 519,23 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,35%, la 804,52 puncte.Actiunile OMV Petrom (SNP) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 3,13 milioane lei, iar pretul a urcat cu 0,27%, la 0,368 lei. De asemenea, titlurile au generat cel mai mare volum din piata, de 8,49 milioane de actiuni.Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au stagnat la 1,445 lei, pe schimburi de 1,91 milioane lei, iar actiunile BRD SocGen (BRD) au crescut cu 2,14%, la 14,3 lei, pe tranzactii de 1,33 milioane lei.Actiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 1,25%, la 1,463 lei, pe o lichiditate de 1,84 milioane lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au urcat cu 0,78%, la 1,287, pe schimburi de 1,33 milioane lei. Pe de alta parte, titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 1,24%, la 0,573 lei, pe rulaje de 600.100 lei, iar actiunile SIF Muntenia (SIF4) au castigat 1,19%, la 0,683 lei, pe tranzactii de 300.500 lei.Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile Electroaparataj (ELJ), care s-au apreciat cu 6,25%, 0,17 lei, pe rulaje de 338 lei. Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost raportata de Socep (SOCP), de 5,71%, la 0,33 lei, pe schimburi de 9.700 lei.