Combinatul chimic (CHOB) stinge toate litigiile cu fostul actionar minoritar, (SIF2) - 21 septembrie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti, controlat indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza, anunţă că va stinge toate litigiile existente cu SIF Moldova, fost acţionar al companiei, cele două societăţi urmând să ia toate măsurile necesare pentru închiderea proceselor pe rol cât mai rapid. Chimcomplex şi SIF Moldova au încheiat un contract de tranzacţie pentru stingerea litigiilor existente şi pentru preîntâmpinarea naşterii altor litigii între ele, ca urmare a faptului că SIF Moldova a vândut integral pachetul de acţiuni deţinut la Chimcomplex şi nu este interesată de susţinerea litigiilor iniţiate, nici să transfere drepturi litigioase către alţi acţionari, potrivit unui anunţ publicat la BVB. SIF2 Moldova a vândut pe 17 iulie un pachet de 3,3 milioane de acţiuni la combinatul chimic, adică 2,5% din capitalul companiei, pentru preţul de 4,4 mil. lei. Cumpărătorul pachetului a fost compania A2 Impex SRL, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, care a ajuns astfel la o deţinere de 84,5%. Statul român deţine 12,2% din capitalul Chimcomplex. Compania a înregistrat în primul se­mestru din 2017 vânzări de 115 mi­lioane de lei, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net a urcat de trei ori la 9,2 mil. lei. Chimcomplex a intrat şi în cursa pentru achiziţionarea mai multor active ale Oltchim Râmnicu Vâlcea.