Compania care administreaza hotelul (RCHI)incheie S1/2020 cu afaceri de 9 mil. lei, o treime din nivelul de anul trecut, si pierderi de 3 mil. lei - 17 septembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Compania Hotelieră Intercontinental România (simbol bursier - RCHI), care administrează hotelul cu acelaşi nume din Bucureşti, a realizat în primele şase luni ale anului o cifră de afaceri de 9,1 mil. lei, mai puţin de o treime din nivelul din perioada similară a anului trecut, când a raportat 32 mil. lei, şi a trecut pe pierdere, cu un minus de 3 mil. lei, faţă de un profit de 4,6 mil. lei în S1/2019. Veniturile totale s-au ridicat la 10 mil. lei, faţă de 32,4 mil. lei în primul semestru din 2019, iar cheltuielile s-au redus la jumătate, la 13 mil. lei, arată raportul financiar al companiei. Încasările Intercontinental au fost afectate de restricţiile din perioada stării de urgenţă, din martie-mai, gradul de ocupare din acest an fiind mult sub cel din 2019.