Contractele cu statul urca vanzarile (REFE) cu 16% - 24 ianuarie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de material rulant Remarul 16 Februarie (REFE) din Cluj-Napoca a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 118 mil. lei (28 mil. euro), in crestere cu circa 16% fata de anul precedent. Compania spune ca evolutia pozitiva a afacerilor s-a datorat in principal programului de investitii derulat anul trecut de CFR Calatori, pentru achizitia automotoarelor ADH 11. In cadrul acestui program, compania Remarul 16 Februarie a livrat 11 astfel de automotare, in valoare totala de circa 70 mil. lei (16,6 mil. euro). "Tinand cont de contractele deja incheiate pentru prima jumatate a anului in curs, speram sa putem functiona in 2012 la capacitate si chiar sa generam resurse pentru investitii. Anul trecut, productia companiei noastre a crescut cu 15% fata de anul anterior", a declarat Adrian Timar, presedintele consiliului de administratie al companiei Remarul 16 Februarie. Compania intentioneaza in acest an sa dezvolte colaborarea cu operatorii de transport feroviar privati, in special cu cei de marfa din tara, dar si sa gaseasca noi clienti pe piata externa. Remarul 16 Februarie este listata pe piata RASDAQ a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul REFE. Actionarii principali ai companiei sunt Transferoviar Grup, cu 32,96% din actiuni si Monica Baiculescu, cu 32,62% din titluri. Compania a realizat in 2010 o cifra de afaceri de 101,7 milioane de lei (aproximativ 24 milioane de euro), cu un numar mediu de 562 de angajati.