Control oficial la (OIL) - 18 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ministerul Administratiei si Internelor, prin intermediul Politiei si Jandarmeriei, in cooperare cu Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor, deruleaza o actiune de control la Oil Terminal, a anuntat compania. Scopul actiunii comune consta in verficiarea documentelor si functionarea antrepozitelor vamale, legalitatea utilizarii sistemului de transfer, depozitare si masurare, precum si legalitatea privind provenienta produselor energetice detinute si eliberarea acestora din antrepozite, se arata in comunicatul remis Bursei. „Mentionam ca Oil Terminal a pus la dispozitie organelor de control toate documentele solicitate, la aceasta ora fiind demarata procedura inventarierii stocurilor de produse existente in depozitele societatii, operatiune ce trebuie finalizata in termen de 72 de ore. Conducerea societatii considera aceasta verificare oportuna pentru eliminarea suspiciunilor vehiculate in ultima perioada in mass-media”, se mai arata in comunicat. De asemenea, conducerea asigura actionarii ca activitatea societatii se desfasoara normal, controlul neavand nicio consecinta asupra situatiei economice. Fostii directori ai SC Petrotrans Octavian Natu si SC Oil Terminal Constanta Stefan Ene, arestati pentru fapte de coruptie, alaturi de alte doua persoane, vor fi cercetati in libertate, dupa ce magistratii Curtii de Apel Constanta au admis recursul acestora.Acestia au fost retinuti de DNA intr-un dosar de coruptie in care mai sunt cercetate doua persoane legat de un trafic de influenta de 50.000 de euro privind incheierea unui contract cu reziduuri petroliere.