Creante de 13,1 milioane lei detinute de familia Pogonaru, transformate in actiuni Promateris - 23 decembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Producătorul de ambalaje din materiale regenerabile şi biodegradabile Promateris (fostul Prodplast - PPL) îşi va majoara capitalul cu 13,334 milioane de acţiuni, cea mai mare parte fiind creanţe faţă de companie deţinute de directorul general Tudor Georgescu, omul de afaceri Florin Pogonaru şi o serie de firme controlate de acesta, ce vor fi transformate în acţiuni, reiese din raportul publicat ieri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Operaţiunea, ce a primit aprobarea acţionarilor Promateris în data de 6 august, implica majorarea capitalului Promateris cu cel mult 13,4 milioane de lei, de la valoarea actuală de 17,07 milioane de lei la maxim 30,47 milioane de lei, în două etape, prin emiterea unui număr de cel mult 13,4 milioane de acţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 1 leu. În cadrul primei etape, ce a demarat în data de 11 noiembrie şi s-a încheiat în 11 decembrie, au fost subscrise 0,361 milioane de acţiuni, la preţul de 1 leu/titlu. În etapa a doua, ce s-a derulat între 18 şi 20 decembrie, au fost subscrise 12,972 milioane de acţiuni EPT, la un preţ de 1,01 lei/titlu, prin compensarea creanţelor unor acţionari, conform hotărârii AGEA din luna august. Astfel, Tudor Georgescu, care este şi ginerele lui Florin Pogonaru, a subscris 1,685 milioane de acţiuni care au fost compensate printr-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă deţinută faţă de Promateris. De asemenea, Florin Pogonaru a subscris 9,9 milioane de acţiuni, iar societăţile Nord, Victoria Art & Business Center şi ECDL Romania, controlate de omul de afaceri, au subscris 0,495 milioane de acţiuni, 0,495 milioane de acţiuni şi 0,396 milioane de acţiuni, în toate cazurile fiind compensate creanţe ale acestora faţă de Promateris. La finalizarea ofertei, emitentul a încasat 0,361 milioane de lei şi a compensat creanţe în valore de 13,102 milioane de lei, deţinute direct şi indirect de familia Pogonaru. În urma finalizării majorării de capital, ce a fost intermediată de IFB Finwest, Florin Pogonaru deţine direct 11,608 milioane de acţiuni PPL, echivalentul a 38,18% din Promateris, Tudor Georgescu are 3,29 milioane de acţiuni, echivalentul a 10,82% din capitalul companiei, în timp ce Nord a ajuns să aibă 6,126 milioane de acţiuni (faţă de 5,631 milioane de acţiuni anterior), dar deţinerea sa procentuală s-a diluat de la 32,98%, la 20,15%. Între acţionarii Nord care acum şi-au văzut diminuată deţinerea indirectă la Promateris este SIF Moldova. La începutul lunii noiembrie, ziarul BURSA l-a contactat pe Claudiu Doroş, directorul general al SIF Moldova, însă acesta nu a dorit să comenteze subiectul. În schimb, Tudor Georgescu a răspuns solicitării noastre, transmiţându-ne atunci că hotărârea de majorare a capitalului Promateris a fost votată în AGEA cu un procent de 99,96%, nefiind contestată de niciun acţionar. De asemenea, directorul companiei a punctat că acţionarii care deţin creanţe plătesc un preţ mai mare pe acţiune (1,01 lei în etapa a doua faţă de 1 leu în prima etapă) şi că acceptă să renunţe la un plasament garantat sub formă de împrumut, transformându-l într-un plasament negarantat sub formă de participare la capital. "Creanţele reprezintă finanţări acordate companiei. Acestea au fost acordate pentru realizarea strategiei de dezvoltare a companiei, prezentată în adunările generale", a mai punctat Tudor Georgescu.