Crestere de 1,21% pentru actiunile (FP) - 30 iulie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au crescut ieri cu 1,21%, la 1,255 lei, într-un mediu dominat de scăderi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în contextul în care Autoriatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică pentru răscumpărarea a 220 milioane de titluri FP (atât sub formă de acţiuni, cât şi de GDR-uri), preţul de achiziţie fiind de 1,39 lei/acţiune, cu 12% peste cel de închidere din data de 28 iulie, de 1,24 lei. Operaţiunea de piaţă se va derula între 4 august şi 9 septembrie, răscumpărările de acţiuni de la BVB urmând să fie realizate prin Swiss Capital. Este un preţ similiar cu cel la care s-a realizat cealaltă ofertă derulată în acest an, între între 29 ianuarie - 13 martie, perioada de desfăşurare a operţiunii fiind prelungită cu nouă zile faţă de cât era planificat iniţial. Atunci, oferta a fost suprasubscrisă de 16,86 de ori, la 1.000 de acţiuni oferite spre răscumpărare fiind alocate 59, la preţul preferenţial. Achiziţiile fac parte din cel de-al unsprezecelea program de răscumpărare de acţiuni FP, aprobat în luna noiembrie a anului trecut, ce se va derula pe tot parcursul anului, şi are în vedere răscumpărarea a maxim 800 milioane de titluri proprii, la preţuri situate între 0,2 lei şi 2 lei. Programele de răscumpărări realizate de Fondul Proprietatea au drept scop creşterea preţului acţiunii FP pentru reducerea discount-ului dintre cotaţie şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) care acum se situează la 19,8%, peste obiectivul de 15% avut de administratorul fondului de investiţii. După primele trei luni ale acestui an, Fondul Proprietatea a raportat o pierdere de circa 1,95 miliarde lei, ca efect al reevaluării participaţiilor din portofoliu, în contextul impactului pandemiei de Covid-19. Valoarea de piaţă a Fondului Proprietatea la BVB este de circa 9,555 miliarde lei.