Cresteri pe linie pentru indici - 23 decembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Tranzacţii de 75,3 milioane de lei, peste media zilnică a acestui an. Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în sesiunea de ieri, în ton cu evoluţiile din pieţele europene, într-o mişcare de revenire faţă de scăderile din debutul săptămânii, apărute pe fondul restricţiilor impuse după descoperirea unei noi tuplini a coronavirusului. Indicele principal BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 0,57%, la 9.642,66 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la noi, a avut un avans de 0,74%, până la 859,53 de puncte. Ajutată de înregistrarea în sistemul bursei a obligaţiunilor Impact Contractor & Developer, în valoarea de 32,03 milioane de lei, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 75,3 milioane de lei, puţin peste media zilnică a acestui an, de 74,76 milioane de lei. Brokerii de la Prime Transaction au descris astfel evoluţiile de ieri de la Bursa de Valori Bucureşti: "Indicii BVB au recuperat din scăderile de ieri (n.r. alaltăieri) şi au închis şedinţa pe plus. Variaţiile au fost cuprinse între 0,55% pentru BETPlus şi 0,97% în cazul indicelui BET-BK. Valoarea tranzacţiilor a fost de 15,4 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) rămâne în continuare cel mai lichid emitent, cu o valoare tranzacţionată de 8,6 milioane lei. Din indicele BET, acţiunile MedLife (M) au înregistrat cea maipard ~bună evoluţie, cu un avans de 3,08%. Din cadrul indicelui, titlurile a doar trei societăţi au scăzut în şedinţa de azi (n.r. ieri): Fondul Proprietatea (FP), -0,72%, Sphera Franchise Group (SFG), -0,68% şi Digi Communications (DIGI), -0,58%". Acţiunile Banca Transilvania, cea mai importantă companie de la BVB din indicii de pieţe emergente a FTSE Russell, au încheiat şedinţa de tranzacţionare în creştere cu 0,67%, la 2,265 lei, Pe poziţia a doua în clasamentul lichidităţii din piaţa "regular" s-au situat transferurile cu acţiunile FP, ce au cumulat un rulaj de 4,37 milioane de lei, ultimul schimb cu titlurile fondului închis de investiţii fiind realizat la 1,38 lei. Acţiunile OMV Petrom (SNP) au încheiat ziua bursieră la preţul unitar de 0,363 lei, în creştere cu 1,82%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,22 milioane de lei. Poziţia a patra a topului rulajului a fost ocupată de titlurile Erste Group Bank (EBS), a căror lichiditate a fost de 2,97 milioane de lei, acţiunile băncii austriece listată secundar la Bucureşti apreciindu-se cu 3,18%, la 119,9 lei. Prin piaţa "deal" nu a avut loc nicio tranzacţie. Pe lângă înregistrarea obligaţiunilor Impact, ieri au fost consemnate schimburi semnificative şi cu titlurile de stat Fidelis, cea mai mare valoare, de 5,31 milioane de lei, fiind înregistrată de tranzacţiile cu cele denominate în euro, listate la BVB în data de 7 decembrie (simbol R2512AE), ultimul transfer fiind realizat la preţul de 101,6 euro, cu 1,6% peste valoarea nominală. Indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,96%, până la 42.565,26 puncte, în timp ce indicele BET-NG, ce urmăreşte evoluţia companiilor din sector energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,83%, la 688,56 de puncte