Cristi Tudorescu, investitor: Chiar daca lucrurile au evoluat bine in T1/2022, exista niste semne de intrebare - 19 mai 2022

De la TradeVille.ro wiki


Indicii BET (TVBETETF) si BETAeRO ai Bursei de Valori Bucuresti s-au depreciat cu 7%, respectiv cu 8,1% de la inceputul anului. Prin comparatie, indicele paneuropean Stoxx 600 (DE.EXSA) a coborat cu 10%, iar DAX 30 (DE.EXS1) din Frankfurt a pierdut 11%. In Statele Unite, S&P 500 (DE.SXR8) si Nasdaq (DE.SXRV) sunt pe minus cu 15%, respectiv 24% in aceeasi perioada, neluand in calcul dinamica sedintei de miercuri. Saptamana aceasta INS a anuntat un avans surprinzator al PIB de 6,5% in T1/2022 comparativ cu acelasi trimestru din 2021. Bursa insa a inchis in usoara scadere. 

„Ne aducem aminte ca erau perioade in anii trecuti in care informatiile pozitive duceau la cresteri, iar informatiile usor negative nu prea scadeau piata. Acum suntem in celalalt scenariu, in care reconfirmarea unor informatii/asteptari negative ar putea duce preturile mai jos, pe cand informatiile pozitive inca nu au forta de a rasturna acest balans“, spune investitorul.


„In momentul in care cineva ia niste pozitii, ar trebui sa accepte ca poate sa mai scada, sa zicem, cu 10%-15%. Eventual, sa continue sa acumuleze astfel incat sa prinda o zona unde sa fie pe plus peste 6-12 luni.“


https://www.zf.ro/zf-deschiderea-de-astazi/emisiunea-zf-deschiderea-astazi-dinamica-burselor-investitii-20841623