Cu randament de 57% anul trecut, Roca Investments pregateste doua noi runde de majorare de capital - 24 aprilie 2020

Una din majorări va fi adresată acţionarilor noi, posibil să fie făcută prin bursă. Platforma de investiţii dedicată companiilor aflate în dificultate a înregistrat un randament de 57% în 2019 ROCA Investments, platformă de investiţii şi management lansată în 2018 ce a consemnat un randament de 57% anul trecut, pregăteşte două runde de majorări a capitalului social pentru anul acesta, una pentru acţionarii existenţi şi una pentru atragerea de noi investitori, a declarat, ieri, în cadrul unei video-conferinţe, Rudolf Vizenthal, directorul general al ROCA. Acesta a precizat: "Concret, în perioada imediat următoare dorim să avem un proces de majorare de capital, în primă fază pentru proprii acţionari, în a doua fază pentru acţionari noi, să deschidem compania pentru a atrage noi investitori în companie". CEO-ul ROCA a mai intuit în septembrie 2019 o posibilă atragere de fonduri prin listare la bursă, când a spus că se are în vedere şi listarea companiilor din portofoliu, înaintea listării ROCA. ROCA Investments a fost înfiinţată la începutul lui 2018 cu un capital de 4,5 milioane de euro, iar în primul an a realizat trei tranzacţii şi şi-a majorat capitalul la 12,8 milioane de euro, urmând ca anul trecut să încheie alte cinci noi tranzacţii. Câteva din deţinerile ROCA includ Frigotehnica, "performera portofoliului", Electroplast, liderul pieţei de cabluri pentru căi ferate, Romcargo Maritim, care are clienţi Dacia şi Ford, RDF - Arad (deţinere minoritară de 40%), o firmă cu afaceri de 80 milioane de lei în 2019, precum şi un pachet minoritar la Sinteza (STZ), companie listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). "Conform raportului de evaluare întocmit de către evaluatorul Veridio, pe baza datelor înregistrate la finalul anului trecut, valoarea de piaţă a capitalurilor proprii ale ROCA Investments este estimată la 22,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 74% faţă de valoarea contabilă. Mai mult, randamentul investiţiilor pentru anul 2019 a fost de 57,18%, un procent cu atât mai impresionant cu cât o parte din companiile în care ROCA Investments s-a implicat anul trecut nu reflectă încă măsurile de eficientizare post-tranzacţie şi păstrează un real potenţial de creştere", arată un comunicat al ROCA. ROCA Investments are în prezent patru tranzacţii în pregătire, în diverse forme de negociere şi analiză, due diligence şi pre-aprobări. "Avem obiectiv de a întâlni 200 de antreprenori pe an, de a analiza 100 de companii pentru a înţelege de pe teren cum funcţionează companiile, iar din 100 trebuie să facem 10 tranzacţii. Ca domenii de activitate este un proces încă de învăţare. Domeniile de activitate care nouă ni se par atractive, fără a ne limita la acestea, este agrifood-ul, partea procesară, adică ne-am dori să fie produse cu cât mai multă valoare adăugată, partea de logistică, şi partea de servicii business to business sau producţii în această zonă. (...) Avem planuri cu provocări puternice: majorare de capital, tranzacţii şi a juca un rol semnificativ în acest proces de redresare a economiei pe noi coordonate", a spus ieri Vizenthal, care a prezentat într-o videoconferinţă rezultatele ROCA Investments pe 2019. ROCA se implică activ în managementul companiilor în care investeşte prin echipe financiare, operaţionale, legale, de analiză şi raportare, printre acţionarii firmei numărându-se nume precum fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, Banca Transilvania (TLV), prin divizia de Asset Management, Dan Şucu, patronul Mobexpert, precum şi Andrei Cionca, preşedintele CITR Group. ROCA intrat în octombrie 2019 în acţionariatul Sinteza (STZ), singura companie listată din portofoliul firmei, printr-un deal în care a preluat 18% din capitalul de la fondul BT Invest al Băncii Transilvania, acţionar al platformei ROCA. Cifră de afaceri a STZ este de peste 6 milioane de euro, iar ROCA doreşte maximizarea oportunităţilor comerciale de vânzare a acidului benzoic pe piaţa europeană - substanţă chimică folosită ca materie primă în industria farmaceutică şi cea agricolă, precum şi cea a maselor plastice. Pentru acest an se doreşte obţinerea unui profit operational la Sinteza. "Ne-am propus ca până la finele acestui an să avem 10 tranzacţii în domenii de activitate pe care le considerăm noi strategice, să dezvoltăm această idee de sectoare de activitate strategice (pentru) care în opinia noastră ar trebui să fie un întreg program naţional de a susţine dezvoltarea unor piloni de dezvoltare economică. Al patrulea punct pe planul nostru de viitor se referă la propria-noastră pepinieră de manageri. Este programul ROCA Management Accelerator pe care l-am pornit în urmă cu 2-3 luni, aici preluăm sub umbrela noastră absolvenţi români ai facultăţilor din străinătate, îi introducem într-un program accelerat de a învăţa practică în management în companiile din portofoliu pentru a pregăti această resursă atât de deficitară în România, de noua generaţie de management cu ADN de antreprenori", a mai spus Rudi Vizenthal. În ceea ce priveşte efectele crizei coronavirus asupra ROCA Investments, acesta a precizat: "La începutul lunii martie finalizasem rezultatele pe 2019 şi aprobasem şi bugetele pentru 2020 şi prevedeam peste tot creşteri de 15-20%, nu au trecut decât 2 săptămâni şi ne-am dat seama că ar fi bine să mergem pe o variantă mai conservatoare, şi am realizat foarte repede că fiecare companie este afectată în mod diferit în funcţie de domeniul de activitate. Nu putem să venim cu un mecanism de hai să simulăm -30% fiindcă fiecare companie este afectată în mod diferit şi orice scenariu depinde de un element care nu este legat de economie ci de criza din domeniul medical". Vizenthal, CEO ROCA Investments: "Economia românească este puternic dezechilibrată şi are nevoie de soluţii de equity şi management" Directorul ROCA a mai spus că economia românească este puternic dezechilibrată şi are nevoie de soluţii de equity şi management. El a mai subliniat şi o serie de lecţii pe care le-a învăţat platforma de investiţii în această perioadă de criză. Vizenthal a explicat: "Am învăţat mai multe lecţii mari în această perioadă, una fiind că valorile sunt mai importante decât evaluările. E mult mai important ca ceea ce tu gestionezi să raspundă unei nevoi prezente şi în special viitoare. Practic, asta e marea noastră mulţumire în acestă perioadă, faptul că am realizat că ROCA Investments validează 3 aspecte importante: primul se referă la perioada trecută şi ne arată că există o cerere, o nevoie în piaţă pentru acest produs (al nostru). Economia românească este puternic dezechilibrată şi are nevoie de soluţii de equity şi de management în companii, iar mai mult decât atât rezultatul ne confirmă că putem să fim eficienţi chiar dacă nu toate companiile din portofoliu funcţionează. Pentru că promisiunea noastră de brand nu este că totul se va transforma în succes ci că pe ansamblu portofoliul ROCA va fi unul cu evoluţie pozitivă şi profitabilă. A doua evaluare se referă la prezent: am descoperit avantajul de a avea un portofoliu variat, cu domenii de activităţi diverse, în care chiar dacă unele companii sunt afectate, efectul per anasamblu pe care îl resimte portofoliul este unul pozitiv. Acest model de portofoliu granulat, unde se poate ca unele (companii) să meargă, unele nu, este un model de succes validat. Iar al treilea element validat în această perioadă se referă la viitor. E legat de misiunea ROCA care transcede această perioadă de criză: în mod sigur astăzi cel mai important lucru sunt cei din linia întâi, însă criza deja se resimte în domeniul economic şi va fi nevoie de soluţii pentru companiile în dificultate". În condiţiile în care ROCA vizează pentru investiţii companii aflate în dificultate ce apoi sunt restructurate pentru a se asigura dezvoltarea acelor firme, CEO-ul ROCA Investments a mai notat că nu totul am mers "şnur" de la început, echipa ROCA lovindu-se în această perioadă de câteva lucuri "care nu au funcţionat aşa cum s-a dorit": "1. se referă în primul rând la dificultatea pe care am întampinat-o în a reuşi să împărtăşim această cultură bazată pe asociere, dificultatea de a convinge antreprenorii să se asocieze a fost mai pregnantă decât ne-am aşteptat, lumea nu e întotdeauna pregatită - e ca mersul la dentist, preferi să amâni până când ajungi să faci extracţie . 2. al doilea lucru care a fost diferit între planificat şi reuşit a fost ritmul în care am reuşit să facem tranzacţii - dacă lucrurile stăteau conform planului eram la 12-13 tranzacţii, acum suntem la 8 3. al treilea se referă la modul în care am ales domenii de activitate sau structurat anumite business-uri, lecţia cea mai dură dar din care am învăţat cel mai mult pentru selecţia domeniilor în care investim", potrivit directorului general al ROCA Investments.