DNA, noul "patron" al (SCDM): a pus sechestru pe 74% din actiuni pentru recuperarea pagubei in cazul Adamescu - 31 martie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Directia Nationala Anticoruptie a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra actiunilor detinute de Dan Adamescu la Unirea Shopping Center SA prin The Nova Group Investments Romania, potrivit unui raport transmis miercuri Bursei de Valori Bucuresti. Pachetul vizat cuprinde 2,2 milioane de actiuni, reprezentand 74,16% din capitalul social al companiei. Acest pachet valoreaza 110 milioane de lei, conform celei mai recente cotatii de la bursa, de 50 lei/actiune.Unirea Shopping Center este controlata de sotii Dan si Carmen Adamescu, prin intermediul The Nova Group Investments Romania, care detine 74,16% din titluri. In structura actionariatului se mai regaseste SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, in timp ce 15,8% din capital este detinut de alti actionari.Compania opereaza centrele comerciale Unirea Shopping Center Bucuresti si Unirea Shopping Center Brasov.Masura dispusa asupra actiunilor Unirea Shopping Center face parte din cadrul planului mai amplu al procurorilor DNA, care au pus sechestru asigurator pe actiuni si parti sociale detinute de omul de afaceri Dan Adamescu in mai multe firme, in valoare de peste 850 de milioane de lei."La data de 25 martie 2016, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au instituit masura sechestrului asigurator, pana la concurenta sumei de 857.301.363,37 lei, asupra a 435.759.255 de actiuni si 20.406 parti sociale, pe care inculpatul Adamescu Dan Grigore, om de afaceri, le detine la diferite societati comerciale", arata DNA intr-un comunicat de presa.Procurorii au luat masura asiguratorie in vederea confiscarii speciale si a recuperarii pagubei produse prin savarsirea de catre Adamescu a infractiunilor de abuz in serviciu, spalare a banilor si complicitate la abuz in serviciu, in dosarul privind falimentarea Astra.