Daca nu poate sa cumpere (OLT), Vuza investeste 14,2 mil. euro la (CHOB) - 24 aprilie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Omul de afaceri Stefan Vuza, care detine combinatul chimic Chimcomplex Borzesti (CHOB), si-a planificat pentru acest an investitii in valoare de 14,2 mil. euro in combinat, de doua ori mai mari fata de cele realizate anul trecut, care s-au cifrat la 33,1 mil. lei (7,45 mil. euro). Investitiile de la Chimcomplex vin in contextul in care Vuza nu a depus pana la finalul lunii martie, termenul limita, oferta pentru preluarea Oltchim, desi parea ca se pregateste intens de participarea la licitatie. Spre exemplu, la inceputul anului conducerea Chimcomplex cerea aprobarea actionarilor pentru extinderea unei „facilitati de credit“ pana la 200 de milioane de euro in scopul participarii la licitatia Oltchim. In final niciun investitor nu a depus oferta in termenul prevazut, singurul care s-a aratat interesat de acest lucru fiind un fond elvetian, care a depus insa oferta prea tarziu si nu a fost luata in considerare.