De ce cresc actiunile (OLT)? - 18 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Titlurile combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea au inregistrat ieri o crestere de 15%, maximul permis pe parcursul unei sedinte, pe fondul unui rulaj mai ridicat decat de obicei, de aproape 400.000 de lei, prin care s-au transferat 1,72 mil. titluri, reprezentand 0,5% din capitalul societatii. Pe parcursul sedintei de tranzactionare titlurile au ramas fara vanzatori, in intervalul de variatie maxim, de plus/minus 15%, neexistand niciun ordin de vanzare pe aceste titluri. In ultimele luni actiunile Oltchim a fost intens speculate, in conditiile in care conducerea companiei a anuntat recent ca este aproape de a reporni instalatiile de piroliza de pe platforma Arpechim, care i-ar asigura materia prima necesara desfasurarii activitatii in conditii normale. De doi ani Oltchim functioneaza la 25-30% din capacitate, din cauza lipsei de materie prima de la sectia de petrochimie din cadrul rafinariei Arpechim, care a fost inchisa de Petrom si preluata de Oltchim.