Debut pozitv de saptamana pentru indici - 24 noiembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Acţiunile Banca Transilvania conduc topul rulajelor. Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut un debut de săptămână pozitiv, într-o zi în care cotaţiile acţiunilor din Europa au fost influenţate, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare, de anunţul privind eficacitatea de 70% împotriva Covid-19 a vaccinului dezvoltat de AstraZeneca. Indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 1,15%, la 9.173,76 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce include cele mai lichide 25 de titluri de la bursa noastră, a avut o apreciere de 1,07%, până la 814,09 de puncte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 45,44 milioane de lei, sub media zilnică înregistrată până acum de la începutul anului, de puţin peste 64 milioane de lei. Brokerii de la Prime Transaction au descris astfel evoluţia de ieri a titlurilor de la Bursa de Valori Bucureşti: "Impulsionaţi şi de rezultatele testelor celui de-al treilea vaccin anti-Covid (dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford), toţi indicii BVB au avut o evoluţie pozitivă, cu varianţii între +0,17% pentru BET-FI şi +1,68% în cazul BET-NG. Valoarea tranzacţionată astăzi (n.r. ieri) a fost cu puţin peste nouă milioane de euro, în scădere faţă de valoarea medie tranzacţionată săptămâna anterioară. Banca Transilvania (TLV) a revenit în postura de cel mai tranzacţionat emitent cu 20% din rulaj. Majoritatea emitenţilor din componenţă indicelui BET au avut o evoluţie pozitivă, creşteri mai mari de 2% înregistrând acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Transelectrica, cu +2,94%, respectiv, +2,02%. Singurii emitenţi, din BET, care au închis în zona negativă au fost Sphera Franchise Group (SFG) şi TeraPlast (TRP), cu -1,57%, respectiv -0,23%". În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 8,94 milioane de lei, cotaţia titlurilor instituţiei de credit din Cluj apreciindu-se cu 0,94%, la 2,14 lei. Pe poziţia a doua a acestui clasament s-au situat schimburile cu acţiunile OMV Petrom, al căror preţ a crescut la 0,35 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,61 milioane de lei. Acţiunile Sphera Franchise Group au încheiat ziua bursieră la preţul de 12,5 lei, transferurile cu titlurile companiei ce operează lanţurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell ridicându-se la 4,32 milioane de lei. Titlurile Romgaz (SNG) au avut o lichiditate de 3,59 milioane de lei, cotaţia producătorului de gaze naturale urcând cu 1,52%, la 26,8 lei. Prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,87%, la 1.741,04 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a urcat cu 1,13%, până la 1.371,29 de puncte.